Ultimele știri
Acasă / Campanie 2019 / Bugetul UE pe termen lung: deputaţii stabilesc priorităţile de finanţare pentru bugetul de după anul 2020

Bugetul UE pe termen lung: deputaţii stabilesc priorităţile de finanţare pentru bugetul de după anul 2020

Deputaţii insistă pentru creșterea fondurilor alocate pentru tineret, cercetare, creştere economică şi locuri de muncă şi combaterea schimbărilor climatice


Resurse adecvate necesare pentru finanțarea noilor provocări, precum migraţie, apărare, securitate

Finanțarea pentru politicile de agricultură şi coeziune pe termen lung nu trebuie redusă

Noi surse pentru venituri directe ar trebui să înlocuiască parțial taxele percepute contribuabililor

Deputaţii au confirmat miercuri prin vot poziția pentru următorul buget UE pe termen lung, inclusiv sumele detaliate prevăzute pentru fiecare program al UE.

Parlamentul subliniază că este „unit şi pregătit” pentru negocierile cu miniștrii din Consiliu, referitor la Cadrul financiar multianual 2021-2027 (MFF) şi regretă că statele membre nu au reuşit să realizeze „un progres semnificativ” în adoptarea unei poziții comune.

Deputaţii consideră propunerea Comisiei Europene pentru MFF drept un punct de plecare, dar nivelul acesteia „nu va permite UE să îşi onoreze angajamentele politice şi să răspundă la provocările importante din viitor”. Astfel, aceştia au confirmat următoarele priorităţi:

Stabilirea unui buget de 120 miliarde Euro, la nivelul prețurilor din 2018, pentru programul de cercetare Horizon Europe (propunerea Comisiei: 83,5 miliarde Euro)
Întărirea Planului european pentru investiţii strategice („Planul Juncker”)
Creșterea finanțării pentru infrastructura de transport şi IMM-uri
Menținerea finanţării pentru politicile de agricultură şi coeziune pe termen lung
Dublarea resurselor pentru combaterea şomajului în rândul tinerilor, triplarea resurselor pentru programul Erasmus+

Stabilirea nivelului de contribuţie al UE pentru obiective climatice la minim 25% din bugetul total şi, cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 2027, la 30%

Un sistem de venituri nou şi mai simplu

Referitor la reformarea sistemului actual de resurse proprii, deputaţii subliniază că acesta este „extrem de complex, inechitabil, netransparent și total neinteligibil pentru cetățenii UE”.

Un sistem nou şi mai simplu ar trebui să reducă substanţial nivelul contribuțiilor directe bazate pe venitul naţional brut, plătite de către statele membre şi să asigure finanţarea adecvată pentru cheltuielile Uniunii în cadrul noului MFF. Parlamentul aprobă, de asemenea eliminarea tuturor reducerilor și a altor mecanisme de corecție.

Deputaţii solicită introducerea de noi resurse proprii, precum: cele provenite din noua baza fiscala consolidata comuna a societăților (CCTB – Common consolidated corporate tax base), inclusiv impozitarea marilor companii din domeniul digital; venituri din cadrul Schemei de tranzacţionare a certificatelor de emisie (ETS – Emissions Trading System) sau o taxă pe produsele din plastic.

Aceştia menţionează că veniturile şi cheltuielile trebuie luate în considerare împreună. Aşadar, elemente din cadrul pachetului MFF/resurse proprii şi, mai ales, cifrele din cadrul MFF trebuie menţinute în procesul de negociere până la încheierea unui acord final.

Raport interimar referitor la cadrul financiar multianual 2021-2027 (MFF) – Poziția Parlamentului în vederea încheierii unui acord – având co-raportori pe Jan Olbrycht (EPP, PL), Isabelle Thomas (S&D, FR), Gérard Deprez (ALDE, BE) şi Janusz Lewandowski (EPP, PL) a fost adoptat cu 429 voturi pentru, 207 împotrivă şi 40 de abţineri.

Paşii următori

Parlamentul este pregătit pentru negociere încă din martie 2018, de la adoptarea unei rezoluţii privind MFF, iar discuțiile pot începe imediat ce Consiliul adoptă o poziție comună. Procedura de adoptare a noului MFF implică aprobarea de către Parlament.

Deputaţii se așteaptă „să se ajungă la un acord bun înainte de alegerile din 2019 pentru Parlamentul European, în scopul de a se evita regrese majore la lansarea noilor programe din cauza adoptării cu întârziere a cadrului financiar, astfel cum s-a întâmplat în trecut”.

Background

Aproximativ 94% din bugetul UE merge către cetăţeni, regiuni, oraşe, fermieri şi companii. În jur de 6% din buget este destinat pentru cheltuielile administrative ale UE.

#ParlamentulEuropean

Despre Maria Staicu

V-ar mai putea interesa

Tomac, către Dragnea: Care e comisionul?

Eugen Tomac, preşedintele PMP, către Liviu Dragnea: Care e comisionul pentru înstrăinarea gazelor naturale româneşti? …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *