Ultimele știri
Acasă / Cultura-Media / Krzysztof Warlikowski deschide Festivalul Internațional Shakespeare de la Craiova

Krzysztof Warlikowski deschide Festivalul Internațional Shakespeare de la Craiova

Ediția din acest an, cea de-a XI-a, desfășurată sub genericul ”Planeta Shakespeare”, se va deschide în data de 23 aprilie, ziua nașterii și morții lui William Shakespeare, cu spectacolul ”Poveștile africane ale lui Shakespeare”, prezentat de Teatrul Nou din Varşovia (Polonia), în regia lui Krzysztof Warlikowski.


Poveştile africane ale lui Shakespeare este unul dintre cele mai importante spectacole regizate de Krzysztof Warlikowski, regizor de teatru aclamat la nivel mondial. Warlikowski, care a regizat mai multe piese de teatru ale lui Shakespeare, este cunoscut pentru interpretarea modernă a textelor tradiționale.

În ”Poveştile africane” ale lui Shakespeare el și-a folosit tehnica specială de adaptare – prin juxtapunerea și amestecarea fragmentelor diferitelor piese apare un scenariu unic.

Regele Lear, Neguțătorul din Veneția și Othello prezintă trei eroi Shakeaspearieni care întruchipeaza în același timp cifrele excluziunii de astăzi, fiind victime ale vârstei, antisemitismului și rasismului. Warlikowski le permite să vorbească personajelor de obicei tăcute, făcându-le să ţinã monologuri scrise special pentru piesa de teatru de către poetul libanez Wajdi Mouawad.

Organizat de Teatrul Național ”Marin Sorescu” și Fundația Shakespeare, cu sprijinul Primăriei Municipiului Craiova și Consiliului Local Municipal, Festivalul Internațional Shakespeare aduce la Craiova peste 25 de spectacole din 13 țări. Cea de-a XI-a ediție a Festivalului Internațional Shakespeare va avea loc în perioada 23 aprilie – 6 mai.

Despre Maria Staicu

V-ar mai putea interesa

Conferința „Evaluarea Patrimoniului Cultural Național”realități și perspective, ediția a-II-aCraiova, Muzeul Olteniei, 18 Aprilie

Conferința „Evaluarea Patrimoniului Cultural Național”realități și perspective, ediția a-II-aCraiova, Muzeul Olteniei, 18 Aprilie 2018. Societatea …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *