Ultimele știri
Acasă / Justiție / A incercat sa treaca ilegal granita la Calafat
SERPICO CRAIOVA

A incercat sa treaca ilegal granita la Calafat

Poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Calafat au descoperit o tânără din Bulgaria, în vârstă de 17 ani, care a încercat să intre ilegal în România, folosindu-se de un document de identitate care aparţinea altei persoane.

Sâmbătă seara, în jurul orei 18.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, judeţul Dolj, s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară, călătorind ca pasageră într-un microbuz, o persoană de sex feminin care s-a legitimat cu o carte de identitate eliberată de autorităţile bulgare.

In urma controlulu de rutina efectuat de poliţiştii de frontieră Calafat s-au constatat deosebiri de fizionomie între persoana în cauză şi cea din fotografia documentului de identitate, fapt pentru care au demarat cercetările. În urma unui controlul amănunţit s-a fost descoperită o carte de identitate bulgărească, pe numele M. M., în vârstă de 17 de ani. Tânăra a declarat in cele din urma că documentul îi aparţine, iar la control a prezentat cartea de identitate a altei persoane deoarece intenţiona să ajungă în Germania şi conform legislaţiei, fiind minora, nu avea acest drept fara acordul părinţilor.

„Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanei în cauză, si conform protocolului româno-bulgar, tanara in cauza a fost predată Poliţiei de Frontieră Bulgare în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun”, a precizat purtătorul de cuvânt al STPF Dolj, comisar-şef Romică Ivănoiu.

Urmareste REPUBLICA TV LIVE

Despre admin

V-ar mai putea interesa

CHIAR DOREȘTE NATO SĂ DECLARE RĂZBOI RUSIEI?

Autor: Gral.bg(ret) Bartolomeu Constantin SĂVOIU Într-un climat global tensionat, unde linii geopolitice se redesenează rapid …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.