Ultimele știri
Acasă / Justiție / Parchetul General spune că este de acord cu propunerile Ministerului Justiţiei de modificare a codurilor penale

Parchetul General spune că este de acord cu propunerile Ministerului Justiţiei de modificare a codurilor penale

Parchetul General anunţă că este de acord cu propunerile Ministerului Justiţiei de modificare a codurilor penale şi a legii privind executarea pedepselor, informează HotNews.ro.


“În urmă analizei şi studiului proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal şi a Legii nr. 135/2010 privind Codul de Procedura Penală, precum şi pentru completarea articolului 79 din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, Ministerul Public apreciază propunerile făcute de Ministerul Justiţiei că fiind oportune şi în acord cu deciziile Curţii Constituţionale”, potrivit unui comunicat de presă.

Parchetul General precizează că a emis un punct de vedere “ce conţine observaţii preponderent de tehnică legislativă.”

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat joi, pentru News.ro, că a trimis pachetul de legi privind justiţia la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), precum şi la Ministerul Public, termenul pentru primirea eventualelor propuneri fiind 13 aprilie.

Ministrul Justiţiei a anunţat, miercuri, că a fost elaborat şi va fi trimis Parlamentului proiectul de lege pentru modificarea Codului penal şi a Codului de procedura penală în conformitate cu deciziile Curţii Constituţionale şi a reafirmat că nu va pune un prag pentru abuzul în serviciu, dar, “dacă legiuitorul va aprecia pe parcurs să impună un prag, are libertatea să o facă”.

Despre admin

V-ar mai putea interesa

Mircea Băsescu A FOST ELIBERAT! VIDEO

Hotârârea este defintivă şi vine în contextul în care instanţa a amânat cu o săptămână …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *