Ultimele știri
Acasă / Politica / Parlamentul European a adoptat regulamentul care prevede taierea fondurilor UE pentru statele care nu respecta statul de drept

Parlamentul European a adoptat regulamentul care prevede taierea fondurilor UE pentru statele care nu respecta statul de drept

Parlamentul European a votat, joi, raportul referitor la inghetarea fondurilor europene in cazul tarilor membre care nu respecta statul de drept si, la cererea unuia dintre initiatori, a fost retrimis la comisia de specialitate pentru negocierile urmatoare.


Votul privind protectia bugetului UE s-a dat joi la pranz, in plenul de la Strasbourg.
Deputatii europeni urmeaza sa inceapa negocierile cu privire la formularea finala a regulamentului cu ministrii UE, care nu si-au adoptat inca pozitia, votul final fiind dat in Consiliu.

Europarlamentarul finlandez Petri Sarvamaa (PPE), unul dintre raportori si vicepresedinte al comisiei pentru bugete, a precizat ca este nevoie de modificarea regulamentului in vederea protejarii bugetului UE, argumentand ca „subminarea democratiei deschide calea pentru subrezirea altor elemente democratice ale statului”.

„Acest regulament are temeiul legal in regulamentul financiar, art. 3 alin. 22, nu in art .7 din Tratat. Este vorba despre apararea bugetului UE impotriva unor deficiente generalizate”, a mai explicat el, precizand ca, in cazul adoptarii raportului si a propunerii de modificare a regulamentului, „vor fi aceleasi consecinte bugetare pentru fiecare stat membru” in care se constata incalcari ale democratiei.

Un amendament care se referea la evaziunea fiscala si prin care se propunea stergerea unor cuvinte si precizarea „concurenta fiscala tine de competenta statelor membre” a fost respins prin vot. Dupa votul pe amendamente, unele fiind respinse si altele acceptate, s-a trecut la votul pe intregul raport, care a trecut cu 397 voturi pentru si 158 impotriva. Cel de-al doilea raportor, Eider Gardiazabal Rubial (S&D), le-a multumit colegilor „pentru acest mare sprijin acordat” si a propus retrimiterea la comisia de resort pentru negocierile urmatoare, invocand regula 59 a), ceea ce a fost acceptat de plen.

Prin aceasta initiativa, dezbatuta miercuri seara, Uniunea Europeana isi doreste sa limiteze sau chiar sa inghete finantarea in cazul tarilor membre in care exista deficiente generalizate in aceea ce priveste statul de drept. In timpul dezbaterilor, comisarul european pentru buget Gunther Oettinger a declarat: „In cazul fiecarui stat trebuie sa ne asiguram ca judecatorii, curtile de justitie sunt impartiale. Din punct de vedere al managementului banilor, sa fie eficient”.

„Articolul 7 din Tratatul UE nu este o chestiune de sanctionare, ci una de protejare a banilor Uniunii Europene. Trebuie sa avem un mecanism cu masuri potrivite care va sanctiona deficientele generalizate in ceea ce priveste statul de drept in statele membre. Trebuie sa fie proportional cu gravitatea abaterii. (…)

Totul trebuie sa fie limpede, sa nu existe zone gri. Trebuie sa existe si flexibilitate, pentru a avea instrumente pentru situatii neprevazute. Mecanismul statului de drept este o piatra de hotar pentru planul financiar 2021 – 2027”, a mai spus acesta. Comisarul Oettinger a asigurat ca, in ceea ce priveste aplicarea acestui regulament, vor fi primite informatii de la Curtea Europeana si alte institutii europene.

Legat de modul de implementare, comisarul a mai spus ca Parlamentul European si Consiliul Uniunii Europene vor discuta pe aceasta tema. „Totul trebuie sa fie limpede, sa nu existe zone gri. Trebuie sa existe si flexibilitate, pentru a avea instrumente pentru situatii neprevazute. Mecanismul statului de drept este o piatra de hotar pentru planul financiar 2021 – 2027”, a conchis comisarul.

Helmut Scholz (Confederal Group of the European United Left – Nordic Green Left) a apreciat ca este important ca bugetul UE sa fie protejat fata de deficientele generalizate in ceea ce priveste statul de drept in tarile membre. „Trebuie sa fie transparent si sa existe proportionalitate”, a sustinut si europarlamentarul german.

Liadh Ni Riada, colega lui Scholz, a cerut ca in text sa fie stipulat ca trebuie sa existe „dovezi ca ceva este in neregula”.

Social-democrata Ines Ayala Sender a declarat ca ar prefera sanctiuni politice directe. „Daca nu avem judecatori independenti, nu putem proteja banii europeni”, a fost ea de acord. „Incercam sa schimbam obiceiurile guvernelor si cred ca este important sa ne asiguram ca Parlamentul European e implicat”.

Din partea liberalilor, Anneli Jaateenmaki a apreciat propunerea ca fiind una buna. „Trebuie aduse dovezi ca exista o punte de legatura cu statul de drept”, a fost sugestia ei privind completarea textului. „Sunt ingrijorata cu privire la cum va afecta beneficiarii finali”, a mai spus ea inainte de a asigura raportorii de sprijinul grupului ei politic.

Marian-Jean Marinescu (PPE) a afirmat: „Avem nevoie de acest regulament. Bugetul trebuie cheltuit cu eficienta. Daca nu este respectat statul de drept, trebuie sa se intervina”. El a admis ca lipsesc anumite explicatii din text si ca trebuie oferite garantii ca beneficiarii proiectelor nu vor fi afectati. „Sper ca negocierile cu Consiliul Uniunii Europene vor elimina neclaritatile pentru a aplica regulamentul”.

Razvan Popa (Alianta Progresista a Socialistilor si Democratilor, S&D) a spus ca „introducerea unui astfel de regulament e un pas riscant” si ca trebuie sa existe criterii clar definite. Gabriela Zoana, din acelasi grup, a apreciat ca raportul releva „o ferma orweliana, in care unele state sunt mai egale decat altele. Daca doriti ca maine sa votam acest raport, sa votam mai intai ca mecanismul de cooperare si verificare sa fie pentru toate statele”.

Theodor Stolojan (PPE) a declarat: „Este programul fiscal care reuseste sa puna fata in fata experti pentru a promova cele mai bune metode si practici. Apreciez ca acest program fiscal este deschis participarii si expertilor din tarile candidate. Este absolut necesar, daca vrem sa luptam impotriva evaziunii, sa asiguram accesul expertilor la programul respectiv. In mandartul actual, programul se executa cu succes. Il voi sustine”.

Votul in Parlamentul European va avea loc joi, dupa pranz, la Strasbourg. Proiectul de regulament va merge apoi la Consiliu, pentru a fi aprobat.

Amintim ca, marti, in plenul PE, la prezentarea prioritatilor presedintiei romane a UE, mai multi lideri europeni i-au reprosat premierului Viorica Dancila incalcarea regulilor statului de drept.

Mai mult, Guy Verhofstadt, liderul grupului ALDE din Parlamentul European, a avertizat-o marti pe Viorica Dancila ca guvernul pe care il conduce ar putea fi al treilea in cazul caruia va fi activat Articolul 7 din Tratatul Uniunii Europene.

sursa:

Despre Maria Staicu

V-ar mai putea interesa

Lovitura pe care Dragnea nu o va uita niciodată vine de la Bruxelles. Totul se întâmplă chiar înainte de alegeri. Breaking news EVZ

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a primit o lovitură devastatoare de la Bruxelles, chiar înainte de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.