Ultimele știri
Acasă / Administratie / Două evenimente de neratat la Muzeul Olteniei.

Două evenimente de neratat la Muzeul Olteniei.

Salonul Naţional de Minerale, Fosile şi Geme, ediţia a XI-a, 18-20 mai 2018. Noaptea Muzeelor, editia a-XIV-a, sâmbătă, 19 mai 2018.


Secţia de Ştiinţele Naturii din cadrul Muzeului Olteniei Craiova organizează cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Dolj şi în parteneriat cu Consiliul Local și Primăria Municipiului Craiova, în perioada 18-20 mai 2018, în Piaţa „William Shakespeare” din Craiova, cea de-a XI-a ediţie a Salonului Naţional de Minerale, Fosile şi Geme. Deschiderea oficială a manifestării va avea loc în ziua de 18 mai, ora 11.00, cu ocazia sărbătoririi Zilei Internaţionale a Muzeelor, instituită în ziua de 18 mai, încă din anul 1977, la iniţiativa Consiliului Internaţional al Muzeelor (ICOM), recunoscut de UNESCO drept partener privilegiat pentru cercetarea, protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural prin intermediul acestui tip de instituţii. Salonul va putea fi vizitat zilnic, de craioveni, în intervalul orar 9.00-19.00, iar duminică, până la ora 15.00.

Salonul Naţional de Minerale, Fosile şi Geme este, în fapt, o expoziţie în aer liber, un târg, dar şi o bursă a mineralelor, fosilelor şi gemelor, menită a informa şi a forma publicul vizitator, transformând Piaţa „William Shakespeare”  într-un regal de culoare şi forme, prin etalarea unei diversităţi de minerale, pietre semipreţioase şi atrăgătoare bijuterii hand-made (coliere, cercei şi brăţări).

Aproximativ 40 de colecţionari şi comercianţi de minerale, fosile şi geme din ţară  (Baia Mare, Satu Mare, Cluj-Napoca, Arad, Tulcea, Bucureşti ş.a.) şi străinătate (Ungaria, Ucraina, Moldova), se vor reuni la Craiova pentru a împărtăşi craiovenilor bucuria, povestea şi magia mineralelor, fosilelor şi gemelor. În România, primele saloane de minerale, fosile şi geme s-au desfăşurat la Cluj-Napoca începând cu anul 1993, fiind iniţiate de profesorul Virgil Ghiurcă de la Universitatea „Babeş-Bolyai”, un pasionat de colecţionarea şi şlefuirea mineralelor. La aceste manifestări luau parte colecţionari de minerale şi fosile, pasionaţi din toată ţara, tineri sau vârstnici, interesaţi sau numai curioşi.

Încet-încet, în oraşele cu tradiţie în exploatarea mineralelor (Baia Mare) sau în centre universitare ca Timişoara, Oradea, Iaşi, Bucureşti, manifestările de acest gen s-au extins, astăzi ajungând să fie prezenţe obişnuite în peisajul social şi cultural de la noi.Instituţia muzeală craioveană a organizat o primă ediţie a salonului în anul 2008, an de an publicul craiovean devenind mai numeros şi mai curios/interesat de minerale şi geme, context în care Salonul s-a legitimat valoric, devenind o frumoasă tradiţie locală.

Evenimentul european Noaptea Muzeelor, editia a-XIV-a, se va desfășura la Craiova, la Muzeul Olteniei, în ziua de sâmbătă, 19 mai 2018, în intervalul orar 19.00-02.00. Între acest interval orar, publicul vizitator se va bucura de accesul gratuit în toate cele trei locații expoziționale: Secția de Istorie-Arheologie (str. Madona Dudu, nr.14), Secția de Ștințele Naturii (str. Popa Șapcă, nr.8), Secția de Etnografie- Casa Băniei (str.Matei Basarab, nr.16).Evenimentul european Noaptea Muzeelor, editia a-XIV-a, se va desfășura la Craiova, la Muzeul Olteniei, în ziua de sâmbătă, 19 mai 2018, în intervalul orar 19.00-02.00. Între acest interval orar, publicul vizitator se va bucura de accesul gratuit în toate cele trei locații expoziționale: Secția de Istorie-Arheologie (str. Madona Dudu, nr.14), Secția de Ștințele Naturii (str. Popa Șapcă, nr.8), Secția de Etnografie- Casa Băniei (str.Matei Basarab, nr.16). Vizitatorii sunt invitați să descopere expozițiile într-un mod inedit, printr-o plimbare de neuitat în Istoria și Cultura Craiovei.

Sunt expoziţii-semnal, trasee tematice, tururi ghidate de-a lungul a secole de evoluţie ştiinţifică şi eco-sistem, istorie, produse meşteşugite cu mare artă, lucrările instalate în spaţiile muzeului, punând în discuţie percepţia deopotrivă melancolică, ludică, puternică, a lumii demult apuse, diferite culturi şi imobilitatea lumii materiale atunci când fiinţa dispare. Acest dialog include recuperarea unui parcurs creativ al elementelor identitare româneşti propus de specialiştii muzeului ca oglindă revelatoare.

Iniţiată de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa și patronată în prezent de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor (ICOM), Noaptea Muzeelor este un eveniment de succes european desfăşurat la nivel internaţional şi aflat anul acesta la a XIV-a ediţie.Mii de muzee şi instituţii culturale din Europa își aprind luminile și își deschid porțile în aceeași noapte. Milioane de europeni sărbătoresc cultura ieșind pe străzi în aceeași noapte, însoțiți de prieteni și familii.

Secţia de Etnografie (Casa Băniei),

important monument de arhitectură medievală şi, deopotrivă, cea mai veche construcţie civilă din Craiova – va prezenta publicului vizitator două expoziţii permanente: Ritmurile vieţiiEste o expunere care vorbeşte, în primul rând, despre existenţa şi raporturile omului tradiţional cu spaţiul şi timpul. Ritualul nunţii este şi el prezent în expoziţie, însoţit de artefacte religioase dar şi de meşteșuguri tradiţionale specifice Olteniei: olăritul, cojocăritul, ţesutul.Facerea pâiniiExpoziţia este de fapt o reprezentare specifică a vechii culturi a grâului din Oltenia. Sunt prezentate, în felul acesta, câteva operaţii specifice ale cultivării grâului exemplificate cu piese de patrimoniu de valoare. Vatra, locul unde se prepară pâinea cea de toate zilele, este si ea prezentă în expoziție.Oltenia și patrimoniul său UNESCOAceastă expoziție temporară aduce în atenția publicului artefacte incluse în patrimoniul universal UNESCO, aparținând ceramicii de la Horezu, scoarțe tradiționale românești, mărțișorul tradițional și Călușul – ca dans ritual.

La Secția de Științele Naturii

pot fi vizionate expoziţii ample cu tematici științifice variate și complexe, realizate cu mijloace muzeotehnice moderne (butaforii, sisteme electronice, module luminoase ș.a.): Oltenia – Terra fossilisPeriplul muzeal continuă cu o expunere care cuprinde cele mai reprezentative fosile provenite exclusiv din teritoriul actual al Olteniei, cu valoare ştiinţifică deosebită şi relevante pentru paleodiversitatea regiunii. Reconstituirile scheletice ale unui urs de peșteră cu vârsta de circa 30.000 de ani sau ale unui mamut cu vârsta de circa 1,6 milioane de ani sunt doar două dintre punctele atractive ale acestei expoziții.Condiţiile fizico-geografice şi ecosistemele Olteniei, Colecţia de minerale şi roci La etaj sunt amenajate două expoziții care oferă publicului vizitator posibilitatea consolidării şi/sau diversificării cunoştinţelor de bio-ecologie, geografie şi geologie.

Universul şi Sistemul nostru Solar

Ultimul nivel este dedicat unei expoziții care facilitează vizitatorilor, cunoașterea spațiului cosmic.Mamifere din patrimoniul Secţiei de Știinţele NaturiiScopul expoziţiei este de a face cunoscută colecţia de mamifere care conservă piese valoroase de o deosebită importanţă ştiinţifică.Din cuprinsul expoziţiei: aspecte vizând sistematica şi biologia celor mai importante ordine de mamifere, răspândirea lor zoogeografică, diversitatea lor şi curiozităţi despre mamifere.Promovarea și valorizarea patrimoniului remarcabil deținut de Secția Istorie-Arheologie se va face prin cele trei expoziții permanente: Oltenia Preistorică, Redescoperă Istoria și Oltenia Rediviva.Spațiile expoziționale grupate sub genericul Oltenia Preistorică reprezintă un periplu prin preistoria spațiului geografic delimitat de Carpați, Dunăre și Olt, începând din Epoca Paleolitică, de-a lungul Epocii Neolitice şi până în Epoca Bronzului, oferind vizitatorilor artefacte istorice de o importanță deosebită. Amenajată la parterul imobilului, Expoziția Redescoperă Istoria redă atmosfera istorică a Antichității și a Evului Mediu din Oltenia, printr-un discurs muzeistic care se ridică cu adevărat la standarde europene, în timp ce  Expoziția Oltenia Rediviva prezintă istoria regiunii Oltenia, raportată la perioada cuprinsă între evul mediu târziu și secolul al XX-lea. Expozițiile, prin tematică şi modul de expunere, sunt realizate într-o manieră modernă, accesibilă diferitelor categorii de vizitatori, și îşi propun să provoace la dialog şi interactivitate vizitatorii.Expoziția Personalități din Oltenia reprezintă o incursiune în viața câtorva figuri remarcabile precum, Constantin D. Fortunescu, George Fotino, Valentin Al. Georgescu, N.I. Herescu, Aurelian Metzulescu, Nicolae Titulescu, C.S. Nicolăescu-Plopșor sau Mihail Săulescu.

Vizitatorii vor avea ocazia să admire cu această ocazie, documente, manuscrise, colaje de fotografii, cărți poștale şi piese tridimensionale din colecţiile Muzeului Olteniei Craiova.Interferențe istorice româno-britanice în OlteniaDiscursul acestei expoziții își propune să evidențieze legăturile istorice dintre cele două state și să releve existența unei Agenții Consulare a Marii Britanii în Mica Valahie, cu sediul la Craiova.Sala ”Ștefan Ciuceanu” va prezenta publicului Salonul Regional de Fotografie Oltenia in imagini. Ediția din acest an a acestei manifestări prezintă fotografii realizate de elevi de liceu din Oltenia, din clasele IX-XII, pasionaţi de fotografie. Salonul are anul acesta ca temă ”Oltenia – 100 de ani de la Marea Unire”, lucrările oferind o imagine a regiunii la un secol de la acest eveniment istoric care a marcat destinul națiunii.

De asemenea, comunitatea mondială a muzeelor sărbătoreşte pe data de 18 mai, Ziua Internaţională a Muzeelor, instituită încă din anul 1977, la iniţiativa Consiliului Internaţional al Muzeelor (ICOM), recunoscut de UNESCO drept partener privilegiat pentru cercetarea, protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural prin intermediul acestui tip de instituţii. Tema ediției din 2018 este Hyperconnected museums: New approaches, new publics. Manifestarea este sprijinită, la Craiova, de către Consiliul Judeţean Dolj. Participarea la toate aceste evenimente este gratuită.

Despre admin

V-ar mai putea interesa

Muzeul Olteniei: Conferința Națională „Interferențe Culturale”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *