Ultimele știri
Acasă / Sănătate / CJ Dolj: 1,5 mil. euro pentru Clinica de cardiologie intervențională și chirurgie cardiovasculară Craiova

CJ Dolj: 1,5 mil. euro pentru Clinica de cardiologie intervențională și chirurgie cardiovasculară Craiova

Președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a anunțat miercuri că încă un proiect cu finanțare europeană, în valoare totală de aproape 1,5 milioane de euro, prin care va fi achiziționată aparatură pentru Clinica de cardiologie intervențională și chirurgie cardiovasculară, a fost selectat pentru finanțare în cadrul Programului Interreg V-A România – Bulgaria.


spital-urgenta-2

Ion Prioteasa, președintele CJ Dolj, a precizat că suma obținută prin intermediul acestui demers va asigura dotarea la standarde europene a unei săli de operații din noua structură medicală, construită printr-o investiție a administrației județene.
„Am primit chiar în aceste zile o veste foarte bună, fiind înștiințați în mod oficial că un proiect în care Consiliul Județean Dolj este lider și pe care l-am depus în cadrul Programului Interreg V-A România – Bulgaria a fost acceptat pentru finanțare. Este vorba de un demers cu o valoare totală de aproximativ https://www.acheterviagrafr24.com/viagra-prix-maroc-usa/ 1,5 milioane de euro, în care suntem parteneri, pe de o parte, cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova și, pe de altă parte, cu municipalitatea din Kozlodui și cu Administrația Districtului Vratsa.
Suma pe care am reușit să o obținem din fonduri europene se împarte în mod echitabil între partea română și cea bulgară, urmând să fie folosită pentru acoperirea unor necesități privind dezvoltarea sistemului de sănătate.

Pentru noi, este un proiect foarte important, deoarece reușim astfel să asigurăm dotările necesare pentru a echipa la standarde europene o sală de operații din cadrul noii Clinici de cardiologie intervențională și chirurgie cardiovasculară, pe care CJ Dolj o construiește la Spitalul de Urgență. Vorbim despre aparatură de înaltă performanță – atât cea folosită pentru intervențiile chirurgicale propriu-zise, cât și sistemele pentru anestezie și monitorizare, totul în acord cu cerințele pe care le-au formulat specialiștii.
Finanțarea europeană pe care am obținut-o vine în completarea demersurilor prin care am alocat fonduri din bugetul propriu al consiliului județean în vederea dotării clinicii, sume din care au putut fi achiziționate deja mai multe echipamente, dintre care cea mai importantă rămâne, fără îndoială, instalația pentru angiografie.

Doresc să-i felicit și să le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la reușita acestui proiect, datorită căruia facem un pas semnificativ către obiectivul pe care ni l-am propus: acela ca, la finalizarea investiției, să avem mai mult decât o clădire modernă, la înălțimea exigențelor pe care le impune actul medical în acest domeniu, să avem o structură funcțională, care permite tratarea afecțiunilor cardiace grave, în beneficiul pacienților din toată regiunea Oltenia“, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.

Proiectul „Coordonarea și sprijinirea modernizării serviciilor publice de sănătate în regiunea Dolj – Vratsa“, depus în cadrul Programului Interreg V-A România – Bulgaria, are o valoare eligibilă totală de 1.483.009,98 euro, inclusiv TVA, din care aproximativ 770.000 de euro revin activităților implementate de Consiliul Județean Dolj și Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova.

Clinica de cardiologie intervențională și chirurgie cardiovasculară reprezintă o inițiativă finanțată cu fonduri din bugetul propriu al CJ Dolj, cu o valoare de aproape 4 milioane de euro, care include construirea clădirii prevăzute cu propriul bloc operator și saloane pentru pacienți, amenajarea depozitului de gaze medicale, asigurarea alimentării cu energie electrică a noii structuri și achiziționarea unui grup electrogen pentru consumatorii vitali. De asemenea, CJ Dolj a alocat Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova echivalentul a peste un milion de euro în vederea achiziționării unor echipamente necesare clinicii.

Despre Maria Staicu

V-ar mai putea interesa

DOLJ: O comisie va identifica și evalua zonele cu vulnerabilitate privind riscul de vaccinare antirujeolică

La nivelul judeţului Dolj, prin Ordinul Prefectului nr. 239/19.07.2017, s-a constituit comisia de identificare și …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *