Ultimele știri
Acasă / Social / Caniculă, ploi torenţiale şi vijelii până vineri dimineaţă

Caniculă, ploi torenţiale şi vijelii până vineri dimineaţă

Administraţia Naţională de Meteorologie a prelungit codul galben de caniculă şi instabilitate atmosferică până pe 15 iulie, temperaturile ajungând şi la 38 de grade Celsius la umbră. Vor fi şi ploi torenţiale şi intensificări ale vântului cu aspect de vijelie.


$article.media.images[0].description

Cod galben de caniculă şi instabilitate atmosferică

În după-amiaza zilei de miercuri 13 iulie, în Banat, Crişana, local în Maramureş, precum şi în vestul Transilvaniei şi al Olteniei va fi caniculă. Temperaturile maxime vor atinge frecvent 35…37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, astfel că disconfortul termic va fi accentuat. Din seara zilei de miercuri 13 iulie, gradul de instabilitate atmosferică se va accentua în regiunile vestice şi sud-vestice. Vor fi averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie. Izolat va cădea grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi 30…35 l/mp.

In intervalul 14 iulie ora 13 – 15 iulie, ora 8, avem atentionare meteo de cod galben. 

În intervalul menţionat instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în Maramureş, Crişana, Banat, vestul Transilvaniei şi al Olteniei, unde şi valorile termice vor scădea. Vor fi averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie. Local va cădea grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi 30…35 l/mp şi izolat 40…50 l/mp.

În judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu şi Ilfov, inclusiv în Municipiul Bucureşti va fi caniculă. Temperaturile maxime vor depăşi frecvent 35…36 de grade, iar în Lunca Dunării vor atinge 38 de grade. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, astfel că disconfortul termic va fi accentuat.

În celelalte regiuni vremea se va menţine călduroasă, iar instabilitatea atmosferică se va manifesta pe arii restrânse, se arată în comunicatul ANM.

Despre admin

V-ar mai putea interesa

„Bătaie” pentru subvențiile la Casa Verde/VIDEO

Sute de doljeni au stat, luni, ore în șir la coadă în fața Agenției pentru …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *