Ultimele știri
Acasă / Stiinta / NASA a descoperit o barieră imensă în jurul Pământului

NASA a descoperit o barieră imensă în jurul Pământului

NASA a descoperit o barieră imensă în jurul Pământului, pe care am fi creat-o chiar noi, oamenii. Aceasta ar influenţa clima din spaţiu şi este dovada că acţiunile noastre nu ne afectează doar planeta.


Pământul este înconjurat de două centuri de radiaţii Van Allen. Cea interioară se întinde de la 640 până la 9.600 de kilometri deasupra suprafeţei Terrei. Cea de-a doua este mai mai mare şi amplasată mai sus, la o altitudine de 13.500 până la 58.000 de kilometri.

Dar acum cercetătorii au descoperit şi o a treia astfel de centură, de frecvenţe joase. Este creată de noi şi este benefică, se pare, pentru că ar ţine la distanţă radiaţiile solare periculoase. Practic, spun experţii, prin undele radio am reuşit să creăm o barieră împotriva electronilor care lovesc cu viteze mari Pământul. Dar această centură are şi un efect asupra spaţiului, pentru că poate influenţa cum se deplasează anumite particule.

Despre admin

V-ar mai putea interesa

Există universuri paralele? Dovada pe care a găsit-o un savant

Ideea unui univers paralel multiplu a existat dintotdeauna, savanţii încercând să se găsească dovezi, lucru …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ShoeBox.ro - Cadoul din cutia de pantofi. Participă şi tu!