Ultimele știri
Acasă / Administratie / Bani europeni pentru sute de kilometri de trasee turistice pentru bicicliști

Bani europeni pentru sute de kilometri de trasee turistice pentru bicicliști

Consiliul Județean Dolj a obținut finanțare nerambursabilă în valoare de 35 de milioane de euro, din fondul Planului Național pentru Redresare și Reziliență, pentru amenajarea a 356 de kilometri din ruta EuroVelo 6, pe teritoriul administrativ al județelor Dolj, Mehedinți și Olt, din care 176 kilometri numai în județul nostru.

Traseul urmărește linia Dunării, de la Drobeta Turnu-Severin și până la limita dintre județele Olt și Teleorman, oferind acces către numeroase obiective de interes turistic, printre care Palatul «Marincu» din Calafat, Portul Cultural Cetate, rezervațiile și ariile protejate de interes comunitar Pădurea Zăval, Lacul Bistreț și Confluența Jiu – Dunăre, Cetatea Medievală a Severinului și Cetatea Romano-Bizantină Sucidava.

Obținerea finanțării vine la capătul unui efort susținut al specialiștilor Consiliului Județean Dolj, care au lucrat alături de partenerii noștri de la Consiliul Județean Mehedinți și Consiliul Județean Olt. Proiectul „Traseu EuroVelo 6 Mehedinți – Dolj – Olt“ a fost depus și aprobat în cadrul Componentei 11 – Turism și Cultură din Planul Național de Redresare și Reziliență, clasându-se pe poziția a doua în urma evaluării propunerilor înaintate de 27 de consilii județene și partenerii acestora, informează Consiliul Județean Dolj.

Urmareste REPUBLICA TV LIVE

Despre admin

V-ar mai putea interesa

UPDATE. Revoltați de oferta Guvernului, 10.000 de profesori au plecat spre Cotroceni. Vor fi primiți de Klaus Iohannis

UPDATE. Profesorii continuă greva marți, 6 iunie, când se încheie mini-vacanța, au anunțat liderii sindicali …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.