𝑪𝒐𝒏𝒇𝒆𝒓𝒊𝒏𝒕̦𝒂 𝒂𝒏𝒖𝒂𝒍𝒂̆ 𝒂 𝑷𝒓𝒐𝒈𝒓𝒂𝒎𝒖𝒍𝒖𝒊 𝑰𝒏𝒕𝒆𝒓𝒓𝒆𝒈 𝑽-𝑨 𝑹𝒐𝒎𝒂̂𝒏𝒊𝒂-𝑩𝒖𝒍𝒈𝒂𝒓𝒊𝒂 𝒂 𝒂𝒗𝒖𝒕 𝒍𝒐𝒄 𝒂𝒔𝒕𝒂̆𝒛𝒊 𝒍𝒂 𝑪𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖𝒍 “𝑪𝒐𝒏𝒔𝒕𝒂𝒏𝒕𝒊𝒏 𝑩𝒓𝒂̂𝒏𝒄𝒖𝒔̦𝒊”, 𝒅𝒊𝒏 𝑪𝒓𝒂𝒊𝒐𝒗𝒂.
“Am participat la acest eveniment pentru a le vorbi celor prezenți despre ce a însemnat finanțarea europeană prin acest program pentru dezvoltarea județului Dolj și pentru întărirea relațiilor cu autoritățile de la sud de Dunăre.
De la deschiderea acestei linii de finanțare, Consiliul Județean Dolj a implementat 8 proiecte în colaborare cu parteneri bulgari, cu o valoare totală de 30 milioane de euro.
Pentru noul exercițiu bugetar al programului Interreg România-Bulgaria, am inițiat deja discuțiile cu reprezentanți ai administrațiilor bulgare și am stabilit împreună obiectivele pentru care ne dorim finanțare.
Sunt convins că proiectele noastre ne vor ajuta să continuăm dezvoltarea regiunii transfrontaliere și să construim punți economice, turistice și culturale peste Dunăre.” – Președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.