Ultimele știri
Acasă / Diverse / Lista șefelor promovate de Traian Băsescu. Ce s-a ales de femeile controversate din jurul fostului președinte al României

Lista șefelor promovate de Traian Băsescu. Ce s-a ales de femeile controversate din jurul fostului președinte al României

Traian Băsescu s-a lăudat mereu că a promovat femeile în politica românească. Monica Iacob Ridzi, Alina Bica sau chiar propria fiică, Elena Băsescu, sunt doar câteva dintre numele pe care fostul preşedinte le-a împins către scena politică. Unele dintre ele profesează și în prezent în domeniu, iar altele au fost condamnate la închisoare pentru diverse infracțiuni și afaceri dubioase cu statul.

Una dintre primele persoane susținute de Traian Băsescu a fost Anca Boagiu. După câțiva ani în care au lucrat împreună la Ministerul Transporturilor, aceasta i-a luat locul la conducerea instituției, după ce Băsescu a ajuns primar. Timp de 2 ani aceasta a fost ministru al Integrării Europene, iar apoi alți doi ani ministru al Transporturilor. Ulterior, a fost șefă PNL Sector 2, iar în prezent este consultant UE în cadrul guvernului Republicii Moldova, potrivit realitatea.net.

Monica Iacob Ridzi a fost deputată PDL în Hunedoara din 2004 până în 2012. La 31 de ani a fost numită ministru al Tineretului, unde a rezistat doar jumătate de an, fiind implicată într-un scandal de corupție. De altfel, la începutul lui 2015 a fost condamnată definitiv la cinci ani de închisoare fiind acuzată de abuz în serviciu.

Sulfina Barbu este un alt nume promovat de Băsescu. A fost ministru al Mediului timp de 3 ani. În 2008 a obținut un mandat de deputată, iar apoi, 4 ani mai târziu, a ratat intrarea în Parlament. Din anul 2017 până în prezent este membru în cadrul Consiliul pentru Studierea Arhivelor Securității.

Roberta Anastase a fost din anul 2008 șefa Camerei Deputaților timp de 4 ani. Aceasta a rămas în continuare în Parlament până în prezent, însă deține doar funcția de președinte a filialei PNL Ploiești.

Și fata cea mică a lui Traian Băsescu a avut legături cu politica. După demisia din PDL din martie 2009, Elena Băsescu a candidat ca independentă. Ajutată de partidul care l-a făcut și pe Băsescu președinte, mezina șefului statului a câștigat un mandat de cinci ani în Parlamentul European. După experiența de la Bruxelles, aceasta s-a retras treptat din politică. Sursa: realitatea.net. Foto: national.ro

Despre admin

V-ar mai putea interesa

Update |România – China 3-2 în Davis Cup | Cezar Crețu a adus punctul victoriei pentru tricolori, cu Te

UPDATE. România – China 3-2 în Davis Cup | Cezar Crețu a adus punctul victoriei …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.