
Senatul a votat ridicarea imunității parlamentare a a lui Florin Cîțu, în dosarul tunului cu vaccinuri anti-COVID. Au fost 90 de voturi “pentru”, 2 “contra” și zero abțineri. Astfel, fostul premier poate fi audiat de către procurorii DNA.
De asemenea, potrivit Realitatea Plus, liberalii vor decide lunea viitoare daca-l suspendă pe Cîțu din partid, până la clarificarea acuzațiilor care i se aduc, dar președintele PNL Nicolae Ciucă a declarat că ar fi normal ca Florin Cîțu să-și dea demsia, fiind o chestiune de onoare.
În discursul său de la tribuna plenului, Cîțu a declarat că își asumă deciziile Guvernului din perioada în care a fost premier, pentru că a făcut ceea ce trebuia să facă.
„Este important să ne amintim azi că România a fost lovită de valul 4 al pandemiei din septembrie 2021 și a urmat un val 5 care a durat până în martie 2023.
Cine putea să spună în 2021 că vom avea și valul 4 și valul 5, cu asemenea efecte devastatoare, când majoritatea țărilor din Europa au reintrodus restricții la începutul anului 2022?! În tot acest context imprevizibil, dificil, complicat am pus pe primul loc, cât am fost premier sănătatea românilor”, a declarat Cîțu.
În fața colegilor senatori din Comisie, Florin Cîțu și-a exprimat nedumerirea pentru faptul că nu a fost chemat să dea explicații și fostul premier Ludovic Orban și nici oameni din Comitetul pentru vaccinare din subordinea MApN. Cîțu nu a răspuns la întrebarea dacă ar trebui anchetat și Nicolae Ciucă, actualul lider PNL și fost premier, care la vremea respectivă, era ministrul Apărării. Citeste mai mult pe realitatea.net