Ultimele știri
Acasă / Craiova in direct / Exclusiv. Parlamentarul Cezar Drăgoescu, posibilul candidat comun USR- PNL pentru Primăria Craiova în 2028?

Exclusiv. Parlamentarul Cezar Drăgoescu, posibilul candidat comun USR- PNL pentru Primăria Craiova în 2028?

Deputatul USR de Dolj, Cezar Drăgoescu, se poziționează ca promotor al unei viitoare alianțe locale între USR și PNL pentru alegerile din 2028, fiind vehiculat ca un posibil candidat comun pentru Primăria Craiova.

Potrivit unor surse politice locale Republica TV, parlamentarul are șanse să fie desemnat candidatul comun al celor două formațiuni pentru Primăria Craiova, deși nu a făcut încă un anunț oficial în acest sens.

Fost consilier local și actual președinte al filialei USR Dolj, acesta a precizat că negocierile privind paritatea și detaliile alianței vor avea loc la începutul anului 2027.

Deputatul Drăgoescu a vorbit într-un interviu pentru DC News despre dificultatea competiției electorale din județul Dolj, dominat administrativ de PSD, dar și potențialul unei formule comune de dreapta pentru a câștiga Primăria Craiova:

“La Dolj este o luptă destul de grea. Ştiţi foarte bine că avem de-a face cu numărul 2 şi numărul 3 din PSD, Claudiu Manda şi Lia Olguţa Vasilescu. Este un judeţ pe care cei de la PSD l-au câştigat recurent. Deţin cei mai mulţi primari. Din cele 111 UAT-uri, cred că au peste 90 de primari. Dar să ştiţi că nu am abandonat lupta, iar acest lucru ne ambiţionează şi mai mult, să ne organizăm şi mai bine pentru următoarele alegeri. Eu consider că acest pol reformator care se face acum cu PNL şi cu Ilie Bolojan, dacă vom candida într-o alianţă PNL-USR, chiar are o şansă să câştige primăria Craiova”.

Despre Maria Staicu

Maria Staicu este redactor sef al site-ului web Republica TV si prezentator/realizator al emisiunilor "Dublu Impact - Discutii libere cu Maria Staicu"; "Oameni care inspiră comunitatea". Sub fosta semnătură Maria (Irma) Huculici a scris știri, reportaje și investigații pentru Libertatea, Adevărul, Evenimentul Zilei, Editie Specială, Click!, Balkan Investigative Reporting Network (BIRN) - reteaua Europa de Sud și de Est. A prezentat si realizat mai multe emisiuni de televiziune. A colaborat cu HotNews, Forbes, 3 TV Oltenia, B1 TV, Realitatea TV, Oltenia TV. Este detinătoarea Premiului pentru cel mai bun jurnalist al anului 2010. În prezent continuă cu proiecte freelance în jurnalism.

V-ar mai putea interesa

PNL absoarbe Forța Dreptei și pune capăt războiului politic cu Ludovic Orban

Ilie Bolojan anunță constituirea Polului Modernizării: PNL absoarbe Forța Dreptei și se pregătește pentru alegerile …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.