
Comunicat Primăria Craiova: Încă de la începutul acestui an, Primăria Craiova a respectat toate măsurile de prevenție și a depus toate eforturile pentru ca locuitorii municipiului să fie cât mai protejați de pandemia de coronavirus.
Pentru a respecta legislația în vigoare, târgul de Crăciun nu va mai putea avea loc ca în alți ani. Din păcate, nu mai putem organiza activitățile cu care craiovenii erau obișnuiți în perioada sărbătorilor de iarnă: patinoarul, orășelul copiilor, spectacole, ateliere interactive, caruselul etc.

Pentru că avem, însă, nevoie să trăim magia Crăciunului, Primăria Craiova asigură iluminatul de sărbători, dar nu doar în zona centrală, ci și în Parcul Nicolae Romanescu. Fiind vorba de o perioadă specială, ne-am gândit că cea mai bună soluție este ca, în acest an, aprinderea luminițelor să o facă, în premieră, craiovenii, fără să fie nevoie să vină în centru, ci de acasă sau de pe telefon, accesând butonul de aprindere care se va regăsi pe pagina principală de pe site-ul Primăriei www.primariacraiova.ro.

Mai precis, oricine va intra sâmbătă, 28 noiembrie 2020, ora 18.00, pe site-ul www.primariacraiova.ro, va trebui să apese pe butonul programat special, iar un link îi va conduce direct către pagina de unde vor putea vedea live aprinderea beculețelor.

În cazul în care veți vizita zona centrală, vă rugăm să respectați traseele deja stabilite, precum și indicațiile persoanelor însărcinate cu respectarea măsurilor de distanțare fizică.

Facebook. Iată invitația primăriței Olguța Vasilescu:
“Anul acesta nu putem vorbi de Târg de Crăciun, fiindcă nu mai organizăm spectacole, nu mai avem patinoar, orășelul copiilor, carusel, ateliere interactive etc. Am încercat să păstrăm magia sărbătorilor de Crăciun, însă, măcar prin iluminatul de sărbători, iar anul acesta puteți aprinde luminițele chiar dvs. Intrați pe site-ul www.primariacraiova.ro și apăsați butonul “Aprinde iluminatul festiv”, mâine, la ora 18, de acasă sau de pe telefon. Dacă vizitați Parcul Romanescu sau zona centrală, urmați pașii aplicați pe traseu și regulile scrise pe brăduți! 💋”