Noi măsuri ce vor asigura creșterea preciziei localizării apelurilor efectuate la Serviciul de urgență 112 vor putea fi implementate conform unui act normativ aprobat astăzi de Guvernul României. Acest nou tip de localizare?cu acuratețe crescută va fi furnizat doar pe timpul gestionării unei situații de urgență și se va putea realiza independent de tipul de telefon mobil utilizat, inclusiv pentru cele în tehnologii mai vechi, iar ariile de determinare a poziției vor fi restrânse de până la 25 de ori, în unele cazuri.
În perioada următoare vor fi realizate configurații tehnice la nivelul operatorilor publici de telefonie mobilă și la nivelul Serviciului de urgență 112, astfel încât localizarea cu precizie a apelului la 112 se va realiza atât din telefonul mobil, cât și din rețea.
Soluția tehnică reprezintă o premieră la nivelul serviciilor de urgență europene, fiind rezultatul analizării celor mai noi tehnologii disponibile în domeniu.
Inițiativa legislativă a fost înaintată de către Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării – România fiind elaborată împreună cu Serviciul de Telecomunicații Speciale și ANCOM, în urma consultărilor cu operatorii de telefonie mobilă din România.
Mai multe detalii, AICI