Ultimele știri
Acasă / Diverse / Peste 120 de specialiști, reprezentanți ai cooperativelor agricole din UNCSV, participa la Conferința de încheiere a Proiectului Erasmus+ KA2-VET – Bune practici de guvernanță în cadrul cooperativelor agricole

Peste 120 de specialiști, reprezentanți ai cooperativelor agricole din UNCSV, participa la Conferința de încheiere a Proiectului Erasmus+ KA2-VET – Bune practici de guvernanță în cadrul cooperativelor agricole

foto: Sens & Contrasens în Agricultură 

Lucrările se desfășoară la Hotel Ramada Plaza, în sala Europa, cu participarea actorilor principali din acest proiect, si alți mulți fermieri cunoscuți din toate sferele agricole adunați în cooperative. Conferința a adunat peste 120 specialiști, reprezentanți ai cooperativelor agricole și alte persoane interesate de evoluția și dezvoltarea acestui sector vital al economiei.

Managerii Cooperativelor din UNCSV au finalizat a III-a etapa din cadrul proiectului Erasmus

In perioada 26 noiembrie – 2 decembrie 2023, managerii cooperativelor agricole din Uniunea Nationala de Ramura a Cooperativelor din Sectorul Vegetal (UNCSV) au participat la a III-a mobilitate fizică din cadrul proiectului Erasmus+ “Bune practice de guvernantă in cadrul cooperativelor agricole – GGPAC” (proiect nr.2021-1-RO01KA220-VET-000025577). Această etapă a adunat 43 de manageri de cooperative din România, Franța, Grecia și Estonia.

Gazda acestei activități de învățare, predare și training a fost Jean de Balathier și Pascal Goux, care au primit participanții la sediul Agrapole, centrul cooperativelor agricole din regiunea Auvergne-Rhône-Alpes.

În această etapă, managerii au avut posibilitatea să schimbe idei cu alți participanți, să învețe despre cele mai bune practici de guvernanță din Franța și să efectueze o comparație cu sistemele din Grecia, România și Estonia. De asemenea, au avut ocazia să contribuie la consolidarea cooperativelor agricole în cadrul proiectului Erasmus+. Scopul proiectului constă în îmbunătățirea funcționării acestor cooperative și în facilitarea schimbului de cunoștințe între țările implicate.

Această inițiativă reprezintă un pas semnificativ în promovarea cooperativelor agricole și consolidarea colaborării între țări. Participanții au avut oportunitatea de a-și dezvolta cunoștințele profesionale și de a dezvolta abilități esențiale în gestionarea cooperativelor agricole.

Scurt rezumat al celor 5 zile:

Pe parcursul primei zile de mobilitate, cei doi experti au prezentat aspectele importante ale cooperativelor agricole franceze, inclusiv ponderea lor economică și organizarea în Franța și în regiunea Auvergne-Rhône-Alpes. Au abordat, de asemenea, teme legate de Camerele regionale de agricultură și misiunile acestora. Frédéric Fieux a prezentat FranceAgriMer, o entitate publică subordonată Ministerului Agriculturii, având rolul de a sprijini sectoarele agricole și agroalimentare.

La finalul primei zile, Laurent Martel a prezentat cooperativa de grad 3 InVivo, adunând 174 de membri și axată pe patru linii strategice de afaceri. Activități specifice includ oferirea de inputuri agricole, servicii agricole, distribuție alimentară și investiții în inovare, având parteneriate la nivel global și angajament pentru durabilitate și responsabilitate socială.

În cea de a doua zi, managerii de cooperative au beneficiat de prezentările consultantului Pascal Goux. Acestea au acoperit principiile fundamentale ale modelului cooperatist din Franța, evidențiind solidaritatea și autonomia acestora. S-au detaliat relația dintre cooperativă și membri, drepturile și obligațiile membrilor în Franța, precum și guvernanța cooperativei, cu accent pe consiliul de administrație, democrația participativă și respectarea principiilor cooperatiste.

Prezentările au fost urmate de un atelier interactiv, în care managerii au elaborat organigrame de guvernare ale cooperativelor prin desene, facilitând schimbul de experiență și promovând o perspectivă comparativă utilă pentru îmbunătățirea practicilor de guvernare în propriile cooperative. Scopul general a fost consolidarea cunoștințelor participanților pentru dezvoltarea și îmbunătățirea gestionării cooperativelor în țările lor de origine.

În prima parte a zilei a treia a programului de mobilitate Erasmus+, managerii cooperativelor agricole din România, Grecia, Franța și Estonia au vizitat Cooperativa Agricolă de Semințe “Top Semance” din La Côte Saint-André, Franța. Conducerea cooperativei a prezentat contribuția semnificativă la dezvoltarea și inovația în industria semințelor, iar managerii au explorat facilitățile moderne și procesele avansate de producție.

În a doua parte a zilei, aceștia au explorat grupul cooperativ agricol și agroalimentar OXYANE, cu accent pe flexibilitate și orientare către oameni. Cu peste 7.000 de fermieri activi și aproape 2.000 de angajați, OXYANE se angajează să construiască o agricultură viabilă și să promoveze colaborarea eficientă.

În prima parte a celei de-a patra zile, managerii au vizitat fabrica de procesare a Uniunii de Cooperative UCAL pentru soia, rapiță și floarea soarelui, evidențiind angajamentul pentru punerea în comun a resurselor și promovarea unei agriculturi durabile.

 În cea de-a doua parte a zilei, au explorat Cooperativa de Vinuri Saint Pourçain, afiliată la cooperativa de grad 3 UCAL, care a demonstrat succesul în promovarea vinurilor distinctive ale zonei și angajamentul față de calitate și excelență în industria viticolă.

În ultima parte a celei de-a patra zile, managerii au vizitat moara de grâu Limagrain din Ennezat, Franța. Cu 1700 de membri și 10.000 de angajați, cooperativa se situează pe primul loc la nivel mondial în producția de semințe și furnizează grâul pentru producerea de făină. Cu un proces complex de producție și angajamentul pentru cercetare, Limagrain reprezintă un gigant global în industria agricolă.

În ultima zi a evenimentului de mobilitate desfășurat în Lyon, cei 43 de manageri de cooperative din România, Franța, Grecia și Estonia au sintetizat concluziile generale privind analiza strategică în cadrul cooperativelor. Această evaluare a avut loc la sediul Agrapole, centrul cooperativelor agricole din regiunea Auvergne-Rhône-Alpes, în prezența celor două gazde, Jean de Balathier și Pascal Goux.

Prin intermediul acestui proiect, U.N.C.S.V. și-a propus să sprijine managerii cooperativelor agricole membre în activitatea lor, având ca scop promovarea practicilor de bună guvernare în cadrul acestor cooperative și dezvoltarea competențelor prin formarea managerilor și schimbul de practici noi și inovatoare, inclusiv adoptarea abordărilor multidisciplinare.

Foto: UNCSV

Despre Maria Staicu

V-ar mai putea interesa

Emil Moț, primarul din Slatina, a demisionat. I se aduc acuzații grave de trafic de droguri

Emil Moț, primarul în funcție din Slatina, și-a anunțat demisia, după ce în presă au …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.