Ieri după-amiază, canalul de Youtube al jurnalistului Ion Cristoiu a fost deblocat, chiar înaintea termenului de o săptămână, fiindu-i păstrată și postarea pe care cei de la Youtube o catalogaseră drept necorespunzătoare.
„Vreau să vă dau o veste bună, stimați ascultători. Mi-au dat drumul pe Youtube din seara aceasta. Din întâmplare, IT-istul nostru, a postat și a văzut că am primit accesul la platformă înapoi. Mi-au postat înapoi ‘pastila’ pe care mi-o șterseseră. Perioada de blocare s-ar fi încheiat vineri și probabil că nu se mai consideră avertisment, pentru că, de regulă, când se încheie suspendarea, videoclipul considerat infracțiune e șters. Dar ‘pastila’ mea e pe canal, puteți să o vedeți, se intitulează ‘Lumea de azi are nevoie de un Nicolae Ceaușescu’.
După părerea mea, acesta este semnul că au luat în seamă scandalul de astăzi. A fost emis un comunicat, publicat de Clubul de Presă, condus de Cozmin Gușă și Sorin Roșca Stănescu, lucru pentru care le mulțumesc, în care i s-a cerut premierului Marcel Ciolacu să explice cum e posibilă pe teritoriul României o asemenea cenzură. Clubul de Presă și noi suntem îndreptățiți, pentru că Youtube este o companie multinațională și este la noi cum ar fi și Petrom-ul, Enel-ul sau altele. Trebuie să răspundă dacă fac prostii”, a declarat jurnalistul Ion Cristoiu în ediția de aseară a Pastilei lui Cristoiu.
Alături de mulți alți jurnaliști, Clubul de Presă a avut o poziție dură ieri, prin care îi cerea lui Marcel Ciolacu să intervină asupra acestui asalt împotriva libertății de exprimare. Dintre politicieni, doar George Simion a militat pentru libertatea presei și libertatea de exprimare. În asemenea cazuri, în care se atentează asupra libertății de expresie, dar și asupra dreptului de informare corectă și liberă a cetățenilor, se dovedește a fi eficientă solidaritatea presei.