Sediul administrativ al județului Dolj a prins astăzi culoare și zâmbet.

Președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, alături de prefectul județului, Cosmin Durle, a marcat începutul primăverii printr-un gest simbolic dedicat doamnelor și domnișoarelor din mass-media locală.

Într-o scurtă pauză de la agenda administrativă, cei doi lideri au oferit mărțișoare și flori jurnalistelor, mulțumindu-le pentru echilibrul și profesionalismul cu care informează comunitatea.

“Este un gest mic de recunoștință pentru munca pe care o depuneți zi de zi, indiferent de anotimp. Vă dorim o primăvară senină, plină de energie și știri pozitive!”, a transmis conducerea județului.

Evenimentul de astăzi i-a reunit la sediul administrativ si pe vicepreședintele Mihai Neațu și pe secretarul general al județului, Cristian Șovăilă. Aceștia au dorit să sublinieze rolul esențial al jurnalistelor în menținerea unui flux de informare corect și echilibrat pentru comunitatea doljeană.

Dincolo de mărțișoarele oferite, mesajul a fost unul de solidaritate profesională, recunoscând că munca de teren sau din spatele tastaturii nu ține cont de vreme sau sărbători.
Tradiția mărțișorului rămâne, astfel, un prilej de a consolida dialogul dintre instituțiile publice și presă, sub semnul respectului și al reînnoirii.
Republica TV Pentru că ne interesează!