Sâmbătă, 14 decembrie 2024, Cazinoul din Băile Govora a găzduit Gala Faptelor Bune, Ediția a II-a, un eveniment de excepție dedicat celebrării bunătății, altruismului și comunităților unite. VEZI VIDEO AICI
Într-o atmosferă de emoție și inspirație, au fost recunoscute eforturile remarcabile ale celor care prin implicarea lor schimbă vieți și dau speranță.
Evenimentul a fost posibil datorită sprijinului generos al sponsorului principal, Apera Health Group, și a proiectului lor special Soul to Soul, care a demonstrat încă o dată că binele poate transforma vieți.
Premii de recunoaștere au fost acordate unor organizații și personalități remarcabile pentru contribuțiile lor:
Star Electro
Asociația Împreună pentru Suflet, Asociatia Umanitara Concordia
Amiprint
Valoris
Apera Health Group
Pan Food
Baile Govora SA
Acibadem
Personalități precum: Aura Maria Constantin, Neață Eugen, Remus Grigorescu, Maria Staicu, Alexandru Omeag, Claudia Joică, Florin Valentin și Mihai Căldăraru, cunoscut drept “Omul Faptelor Bune”.
În cadrul serii, participanții au fost încântați de momente artistice deosebite:
Evoluția grupurilor The New,Ascov Pantelimon , The New Teens, care a adus energie și bucurie pe scenă. VEZI VIDEO AICI
Contribuția elevilor talentați de la Liceul de Arte din Râmnicu Vâlcea și a celor de la CSEI Băbeni, coordonați de profesori dedicați, care au creat momente artistice memorabile. VEZI VIDEO AICI
Un rol esențial în organizarea și succesul Galei l-au avut voluntarii Asociației Cataleya Yris, alături de numeroase asociații partenere, care s-au implicat cu suflet și pasiune pentru a transforma această seară într-o poveste de neuitat.
Evenimentul a fost și o platformă pentru noi proiecte. Pe parcursul Galei și în ziua următoare, alături de reprezentanții Apera Health Group, s-au pus bazele unor inițiative importante pentru extinderea turismului medical în Băile Govora – o stațiune turistică de interes național, recunoscută pentru resursele sale terapeutice. Au fost discutate direcții pentru dezvoltarea comunității în domeniile sănătății, sportului și implicării sociale.
Un mesaj de mulțumire
Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi și au contribuit la succesul acestui eveniment unic! Fără sprijinul vostru, magia serii nu ar fi fost posibilă.
Asociația Cataleya Yris își reafirmă angajamentul de a sprijini comunitatea prin proiecte de impact și de a promova solidaritatea și binele.Ne vedem la următoarea ediție a Galei Faptelor Bune!
Prof. dr. Ramona Chirita , Presedinte Asociatia Cataleya /Yris