Ministerul Educației a condiționat participarea copiilor la Evaluarea Națională 2020 de un acord semnat de părinți, pentru prelucrarea datelor personale, acuză Asociația Specialiștilor în Protecția Datelor. Condiționarea era prevăzută într-o procedură trimisă de Minister în școli, luni pe data de 12 iunie, în prima zi de examene. Procedura prevedea că școlile sunt obligate să le dea elevilor o notă de informare și un formular numit “consimțământ”, iar părinții copiilor erau obligați să semneze consimțământul.

“Dacă nu sunteți de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal nu se poate derula Evaluarea Națională în condițiile prevăzute de prevederile legale în vigoare“, scria în nota de informare pe care școlile erau obligate să le-o dea elevilor pentru părinții lor.Atât consimțământul, cât și condiționarea sunt ilegale și inutile, acuză Asociația Specialiștilor în Confidențialitate și Protecția Datelor, care a trimis o scrisoare deschisă către ministrul Educației, Monica Anisie, și către președintele Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, în care cere eliminarea atât a consimțământului, cât și a condiționării participării la Evaluarea Națională a elevilor de semnarea acelui consimțământ de către părinți.