Republica TV Pentru că ne interesează!
Articole asemănătoare
Intr-un mesaj postat pe facebook, fostul ministru al Culturii, Vlad Alexandrescu, atrage atentia autoritatilor asupra problemelor cu care se confrunta copiii aflati in grija statului dupa ce ies din centrele de îngrijire.
“La aproape 24 de ore de la postarea de ieri, nu am primit niciun răspuns de la dl. Marcel Ciolacu. Revin cu câteva elemente.
Anual, mii de tineri lăsați în grija statului ies din centrele de îngrijire și pășesc în viața reală complet nepregătiți pentru ce îi așteaptă. Ei nu primesc sprijinul de care au nevoie, ci sunt lăsați singuri în fața unor provocări mult prea mari. O mare parte dintre ei nu reușesc să se adapteze schimbării bruște, nu se integrează pe piața muncii și nu duc o viață stabilă. Mulți ajung pe străzi ori cad pradă exploatării de către rețele de crimă organizată. Alții își iau viața. Numărul lor exact nu îl știm pentru că nu există nici astăzi un sistem de monitorizare post-instituționalizare.
În centrele de tip rezidențial ori sub îngrijirea asistenților maternali, abuzurile fizice, sexuale, emoționale, suferite de copii rămân, de prea multe ori, nedescoperite și nesancționate. Mijloacele pe care minorii și tinerii le au la dispoziție pentru a reclama abuzurile fie sunt ineficiente, fie nu există. În jurul făptuitorilor se ridică adeseori ziduri birocratice menite să-i protejeze. Astfel, ajungem la situații binecunoscute de responsabili în care făptuitorul este în același timp persoana care ar trebui să primească din partea copilului reclamația împotriva sa.
La nivel național, fenomenul psihiatrizării a luat amploare în ultimii ani. În aprilie 2019 aproape 5.700 dintre copiii aflați sub măsura protecției speciale, peste 10% din numărul total, erau supuși medicației neuroleptice (aceea care ar trebui să fie rezervată psihozelor celor mai severe). Copii și tineri care nu suferă de nicio afecțiune psihiatrică primesc tratamente medicamentoase de care nu au nevoie, de cele mai multe ori în urma unei complicități între îngrijitori și medicul psihiatru care semnează fișa de tratament. Tratamentul este atât de puternic, încât le răpește copiilor șansa unui parcurs școlar și a unei dezvoltări normale. Această metodă, provenită din psihiatria sovietică și folosită pe scară largă pentru a sufoca protestul politic, încalcă drepturile fundamentale ale omului și pune în pericol atât sănătatea cât și dezvoltarea copiilor și tinerilor din centrele de plasament.
Câteva reportaje jurnalistice și investigații de presă au documentat mai multe dintre problemele sistemului de protecție și le-au adus în atenția publicului. Dintre acestea este de amintit reportajul „Copilărie sub anestezie” cu privire la viața copiilor abandonați în centrele de plasament, supuși psihiatrizării prin administrarea tratamentelor anxiolitice, neuroleptice și antiepileptice, în mod abuziv. (Reportaj realizat de ProTV, în cadrul emisiunii România, Te iubesc!).
De asemenea, prof. dr. Maria Roth a publicat cartea intitulată „Principii versus practici în sistemul de protecție a copilului” (2019), publicație co-finanțată de Uniunea Europeană prin proiectul „Sprijin pentru adulții supraviețuitori ai violenței în instituțiile rezidențiale de protecție a copiilor” (“Support to Adult Survivors of Child Abuse in Institutional Settings” – SASCA, JUST/2015/SPOB/AG/VICT 9292) și de Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca. Cartea tratează problema adulților supraviețuitori ai abuzului suferit în copilărie în instituțiile de stat – centre de plasament și rezidențiale, o analiză despre implicațiile individuale și sociale ale impactului traumatizant al violențelor suferite în copilărie, în mediul de viață în care ei ar fi trebuit să găsească protecție și sprijin. Studiul conchide cât se poate de explicit că “problema centrală a îngrijirii instituționale este incapacitatea de a opri diferitele forme de violență împotriva copiilor instituționalizați, incluzând în aceste forme și neglijarea emoțională, medicală și educațională. Considerăm că violența instituțională se perpetuează în parte din cauza negării, minimalizării și ascunderii tratamentului inuman asupra copiilor și tinerilor instituționalizați, care își are originea în sistemul comunist”.
În raportul intitulat „Copiii lui Irod – Raport moral asupra copiilor lăsați în grija statului” (2019) am documentat situația copiilor și a tinerilor instituționalizați în centrele de plasament din România și sistemul de protecție a copilului în ansamblul său. Raportul pune accentul pe nevoia urgentă a unei reforme profunde a sistemului de protecție a copiilor astfel încât să-l facă cu adevărat capabil să-și atingă menirea esențială, aceea de a asigura copiilor aflați în grija statului suportul afectiv-emoțional, ocrotirea sănătății, educația adecvată, precum și cunoștințele și deprinderile pentru o viață independentă.
Se aude, domnule Marcel Ciolacu? Sau și acum veți zice că nu ați știut?
În diagramă – Ponderea copiilor în centrele rezidențiale, a copiilor cu dizabilități și a copiilor cu diagnostic neuro-psihiatric (2019). Cifrele nu acoperă numărul total de copii cu diagnostic neuro‐psihiatric, pentru că nu toate DGASPC‐urile au furnizat date despre tipul de tratament administrat copiilor. Nu am primit informaţiile solicitate de la DGASPC: Argeş, Bihor, Bistriţa‐Năsăud, Braşov, Călăraşi, Caraş‐Severin, Covasna, Dolj, Giurgiu, Harghita, Gorj, Ialomiţa, Ilfov, Maramureş, Mureş, Olt, Timiş, Tulcea, Vaslui, Bucureşti Sector 1, Sector 5.
Raport despre situația copiilor instituționalizați: 21 de propuneri și recomandări înaintate premierului României de Vlad Alexandrescu
Domnule Marcel Ciolacu,
Ca să nu spuneți că nu ați știut! Aveți la cabinetul dvs., depus de mine, un Raport moral despre starea copiilor lăsați în grija statului, intitulat “Copiii lui Irod” (Editura Humanitas, 2019). Este depus acolo de pe vremea Vioricăi Dăncilă. Niciun prim-ministru nu i-a dat până acum nicio atenție. Nicio urmare nu i-au dat nici ministrul Muncii, nici ministrul Sănătății, nici ministrul Educației.
După o documentare amplă în centrele de plasament din România și o analiză atentă a sistemului de protecție a copilului în ansamblul său, inclusiv a măsurii represive a psihiatrizării abuzive a copiilor și tinerilor internați în centrele de plasament, analiză efectuată pe parcursul a mai bine de un an, am formulat, într-o scrisoare adresată premierului României, 21 de recomandări și propuneri născute din nevoia urgentă a unei reforme profunde a sistemului de protecție a copiilor.
Raportul descrie în amănunt centrele de plasament și spitalele de psihiatrie pentru copii vizitate de mine în perioada ianuarie 2018 – aprilie 2019, dar și numeroasele discuții cu tineri și copii aflați sub diferite măsuri de protecție specială.
Raportul conține analiza pe care am realizat-o și concluziile la care am ajuns cu privire la ce se întâmplă, în fapt, cu cele 53.393 de vieți aflate sub măsura protecţiei speciale la nivel naţional. Raportul este, totodată, o mărturie despre realitatea nevăzută şi necunoscută a copiilor crescuţi în instituţii de protecţie, realitate pe care doresc să o aduc, spre conştientizare, în atenţia societăţii civile şi a instituţiilor abilitate ale statului român.
Deoarece se impun măsuri urgente pentru reformarea sistemului de protecție a copiilor, vă solicit, în calitate de premier al României să constituiți un comitet interministerial care să analizeze toate aspectele semnalate în raport și să identifice instrumentele viabile prin care sistemul să-și atingă menirea esențială, aceea de a asigura copiilor din grija sa suportul afectiv-emoțional, ocrotirea sănătății și educația adecvată.
Câteva din recomandările și propunerile cuprinse în raport:
- Instituțiile care au în grijă copii ar trebui să iasă din logica birocratizării şi s‑o înfrângă, să fie pentru copil o şansă şi un garant, totodată, la o dezvoltare normală. Repoziţionarea copilului ca individ şi centru în acest sistem, şi nu tratarea lui laolaltă cu toţi ceilalţi, ca o simplă unitate într-o statistică, ar fi demersul fundamental, pornind de la care ar trebui gândită remodelarea integrală a creşterii şi protecţiei copilului încredințat statului în România. Acest lucru ar presupune reevaluarea situaţiei fiecărui copil din sistem şi trasarea unui parcurs nebirocratic, nestandardizat, creativ şi lipsit de prejudecăţi, potrivit căruia dezvoltarea capacităţilor, aptitudinilor, temperamentului şi identităţii fiecărui copil să fie mereu privită ca un obiectiv în sine care să fie verificat periodic.
- Organizațiilor societății civile și altor persoane care justifică un interes ar trebui să li se permită accesul inopinat și neanunțat în centrele de plasament. Un asemenea acces, în baza unui regulament aplicabil la nivel naţional, ar duce la diminuarea semnificativă a abuzurilor care se petrec în aceste centre şi la îmbunătăţirea respectării drepturilor acestor copii.
- Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități, Ministerul Educației Naționale, Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății ar trebui să colecteze şi să publice permanent date despre copiii şi tinerii din sistemul rezidenţial, dar şi familial, pentru fiecare judeţ: vârste, tipuri de dizabilităţi, probleme de sănătate mintală, unităţile de învăţământ în care sunt şcolarizaţi etc.
- Este necesară asigurarea de urgenţă a unor programe coerente procesului de formare profesională, faţă de persoanele interesate să asigure condiţii de îngrijire şi ocrotire în familia proprie, precum şi a salariaţilor din centrele rezidenţiale publice, pentru copiii aflaţi într‑o situaţie de abandon sau neglijare. Serviciile de specialitate privind formarea vocaţional‑profesională ar trebui asigurate în regim de externalizare, iar formarea profesională ar trebui obligatoriu completată de un stadiu de practică prin care să se urmărească nivelul abilităţilor şi deprinderilor de înţelegere a particularităţilor individuale ale copilului/tânărului instituţionalizat.
- Auditarea centrelor de plasament şi a asistenţilor maternali profesionişti ar trebui să constituie o prioritate pentru ANPDCA. Un audit extern ar trebui să vizeze accesul la sănătate asigurat copiilor din sistemul de protecție specială, precum și diagnosticele și tratamentele primite de copiii cu handicap sau cu probleme cronice de sănătate și tot un audit extern ar trebui să vizeze accesul la educație asigurat copiilor din sistemul de protecție specială.
- Diversificarea hranei şi a îmbrăcămintei primite, precum şi o reconfigurare a spaţiilor de locuit astfel încât acestea să asigure nevoile copiilor de intimitate şi confidenţialitate sunt măsuri extrem de necesare pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor.
- Organizarea, cu caracter permanent, prin personalul centrelor de plasament, de activități vocaționale sau sportive sistematice.
- Instituirea unor mecanisme clare și eficiente de monitorizare a evoluției post-instituționalizare a tinerilor este urgentă și necesară. Asemenea mecanisme ar trebui să poată releva și analiza câți tineri care părăsesc sistemul de protecție specială se angajează după 18 ani, câți își găsesc o locuință, câți îți întemeiază o familie sau, dimpotrivă, câți ajung într-o stare de eșec socio-profesional, mai exact pe străzi sau în alte situații-limită de supraviețuire. De asemenea, este nevoie de mecanisme de formare, consiliere și asistență financiară a acestor tineri pentru a le facilita integrarea în societate, consolidându-le deprinderile de viață independentă.
- Acordarea unei atenţii sporite copiilor mici în ce priveşte evaluarea, intervenţia terapeutică precoce cu obiective care să vizeze formarea unui ataşament cât mai securizant.
- Elaborarea de protocoale de îngrijire, stimulare cognitivă, susţinere terapeutică şi medicală, mai ales pentru categoriile mici de vârstă, atât prin activităţi individuale, cât şi prin activităţi de grup. Cu cât copilul provine dintr-o familie/situaţie de viaţă mai defavorizantă, cu atât intervenţia precoce va scădea riscul de a evolua spre dificultăţi/diagnostice grave mai târziu, precum şi necesitatea unor scheme medicamentoase multiple.
- Întocmirea şi adoptarea de către toate DGASPC-urile a unui protocol general de evaluare şi reevaluare periodică a copiilor;
- Existenţa unor protocoale terapeutice pe fiecare diagnostic (de prescriere şi de reevaluare). Reevaluarea de către medicii specialişti pedopsihiatri a tuturor cazurilor, mergând până la revizuirea eventuală a diagnosticului şi adaptarea periodică a schemelor terapeutice pe baza unor controale periodice efectuate la intervale regulate de timp.
- Creşterea nivelului de calificare/selectare a personalului de îngrijire printr-un program de evaluare psihologică premergător acceptării ca persoane de îngrijire pentru aceşti copii, cu protocol de evaluare periodică şi criterii de excludere. Acest personal ar trebui, de asemenea, să parcurgă un program de formare, evaluare şi susţinere specific nevoilor copiilor care cresc în lipsa unei familii organizate, abandonaţi sau expuşi unor traume precoce în timpul vieţii.
- Echipele din centrele de plasament ar trebui să primească o formare de bază în psihoterapie de grup. Ca urmare, echipa centrului ar introduce în practica ei discuţii săptămânale despre câte un copil, ca un fel de management de caz, din care să reiasă în mod specific trăsăturile distinctive ale fiecărei situaţii şi măsurile de intervenţie pe care echipa de monitorizare din centru le va lua, în fiecare săptămână, în beneficiul copilului. Asemenea echipe ar trebui să fie supervizate de un psiholog din afara centrului, cu formare în psihoterapie, iar la şedinţele săptămânale ar trebui să participe tot personalul centrului.
