Republica TV si-a propus să asculte cu și mai multă atenție părerile cetățenilor. Astfel, vom analiza postările publicate de voi pe Facebook, postări ce au legătură cu institutiile orașului sau județului, într-o anumită chestiune. Rubrica se numește “Opinia lu’ …”. Astăzi, ne-a atras atenția postarea jurnalistului Marius Tucă.
“România e condusă de Coronavirus
Este pentru prima dată în istorie când un Guvern-fantomă va fi votat de un Parlament-fantomă. Mi-e teamă să nu fie aceștia primii pași prin care România să devină, la rândul său, un stat-fantomă. Cu Ludovic Orban izolat la Vila Lac 1 – pentru cei cunoscători Sică Mandolină stă gard în gard, izolat, cu Traian Băsescu, ba chiar are o portiță între cele două curți – și cu Klaus iohannis izolat și învăluit în propria aroganță la Cotroceni, avem toate șansele ca România să fie condusă de Coronavirus.
Opoziția, altfel plină de guri mari, a făcut peste noapte ciocu’ mic și, vezi Doamne, din cauza la coronavirus trebuie să voteze un guvern anticonstituțional, antidemocratic, anti-România, anti din toate punctele de vedere. Asta în condițiile în care România, în situații cu totul excepționale, are nevoie de oameni cu totul excepționali și nu de oameni izolați sau autoizolați de incompetență și prostie.”