Antonie Solomon, fost primar al Craiovei si actual vicepreședinte al CJ Dolj, încă neinvestit, este cunoscut mai mult pentru descrierea trăirilor sufletești in paginile feisbucului decât ca autor al câtorva cărți despre spiritualitate si economie. Vrednic de luat in seamă, Solomon ne mărturisește astăzi despre propria-i lepadare de păcat, analizată cu rafinament. “Chiar dacă nu îți reușește, sa încerci până iti reuseste”, spune un sfat din popor. Dacă reușește Antonie Solomon să scape de ispita sfințeniei aflați din remarcabila sa mărturisire.
“Sunt de câteva zile la Leamna. Am dormit efectiv noapte de noapte şi mă simt fantastic. Iată că după 25 de ani s-a întâmplat o minune. Având mult timp la dispoziţie (încă nu am depus jurământul, se pare că mâine o să fie evenimentul), oricât aş încerca eu să scap de gânduri, să mă bucur de liniştea familiei, tot nu reuşesc.
Iubirea de sine cheamă, lângă ea, toate poftele lumeşti. Pofta de averi şi de bani, poftele beţiei şi desfrânării, pofta mândriei şi lăudărăşeniei şi toate poftele păcătoase care îl fac pe om să devină neom stăpânindu-i inima şi sufletul. Din cauza iubirii de sine, a iubirii acestui trup păcătos, se pierde sufletul cel nemuritor, a cărui valoare nu se mai poate compara cu nimic pe pământ. Ce i-o folosi omului să câştige lumea întreagă dacă îşi pierde sufletul. Sau ce ar putea să facă omul ca să îşi recapete sufletul. Salvarea sufletului o dobândim numai dacă vom înţelege să lepădăm toate viciile şi păcatele, să ne lepădăm de orgoliul nostru, de omul acela vechi şi plin de păcate.
Fiecare dintre noi are o suferinţă: boală, neajunsuri, certuri cu soţia, cu copiii, cu soţul, toate acestea sunt crucile noastre. Dragostea e ca alcoolul, cu cât eşti mai neputincios şi mai beat, cu atât te crezi mai deştept, mai puternic şi mai sigur de drepturile tale. Aşa e şi în politică. Izbucnirile din nimic, nedreptatea, nepăsarea, chiar se pot interpreta. Dar tăinuirea adevărului aruncă în politică un element străin care denaturează şi veştejeşte doctrina.
Sunt convins că nu poţi să-ţi iubeşti duşmanul care stă pe capul tău zi de zi să-ţi facă rău. Te duşmăneşte, te insultă, te minte, dar poţi să coabitezi paşnic la aceste vremuri noi. Suntem obligaţi să introducem printre oameni spiritul de toleranţă, fiindcă avem cu toţii dreptul la ceea ce suntem, iar omul de lângă noi nu ne poate interzice să fim ceea ce suntem, să avem libertatea de a greşi, cu condiţia ca adevărul să biruiască întotdeauna la momentul oportun.