OCDE este obiectivul strategic al dezvoltării României în următorii ani, după integrarea în NATO, UE și Spațiul Schengen.
Beneficiile clare:
– Creșterea ratingului de țară
– Reducerea costurilor de finanțare pentru companii cu până la 20%
– Reformă reală a administrației și politici publice bazate pe date
– Creșterea atractivității pentru investiții străine directe
– Intrarea în clubul țărilor dezvoltate, unde se iau deciziile economice care contează
România este în punctul de a îndeplini toate analizele tehnice pentru aderarea la #OCDE în următoarele douăsprezece luni, potrivit secretarului general al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, Matthias Cormann.
Mesajul video a fost transmis la o conferință unde au participat principalele oficialități ale României. În această lună, țara noastră urmează să definitiveze 14 obiective din totalul de 25.
Primirea României în OCDE, care echivalează cu investiții mai mari și o administrație publică mai performantă, ar trebui să fie considerată de România drept un nou obiectiv de țară, așa cum au fost aderarea la NATO, intrarea în Uniunea Europeană și în Schengen, au susținut participanții la conferință, potrivit Radio România Internațional.
Ilie Bolojan, președintele interimar, a arătat că statul trebuie să creeze contextul în care românii să își pună în valoare creativitatea, iar oamenii de afaceri să facă performanţă și să creeze dezvoltare și prosperitate.
Bolojan a pledat pentru o guvernare cât mai bună, pentru accesarea fondurilor europene și menținerea sub control a deficitelor, pentru crearea condițiilor în care munca, performanța să fie premiate, iar lipsa de performanță să fie descurajată.
Premierul Marcel Ciolacu a amintit că intr-un an și jumătate de la data când a fost depusă oficial candidatura, au fost îndeplinite 12 obiective, aproape jumătate din numărul de obiective care trebuie îndeplinite pentru aderarea la OCDE.
Dan Șucu, unul dintre oamenii de afaceri care au participat la conferință, a criticat faptul că anumite politici economice nu sunt aliniate cu principiile OCDE. El a dat ca exemple plafonarea prețurilor la energie și la asigurări, care au devenit o caracteristică permanentă și nu o măsură excepțională, sau afișarea adaosului comercial la toate produsele din România. In opinia sa, astfel de intervenții contrazic fundamental principiile bazate pe piață pe care OCDE le susține.
La rândul ei, Ramona Jurubiță, vicepreședintele Consiliului Investitorilor Străini, a cerut adoptarea de reforme în domenii – cheie, care să fie conforme cu standardele OCDE și care vor duce la creșterea veniturilor. In opinia ei, reformele în educație, fiscalitatea, companii de stat și capacitatea administrativă pot crește rata anuală a Produsului Intern Brut cu până la un punct procentual.
Astfel, aderarea României la OCDE ne poate ajuta să ieșim din așa – numita capcană a venitului mediu, despre care am tot vorbit în ultima perioadă, a mai spus Jurubiță, citată de Radio România Internațional.
Coordonatorul României pentru integrarea în OCDE, Luca Niculescu, a subliniat faptul că toată lumea – clasa politică, mediul de afaceri – dorește integrarea în OCDE și că procesul decurge bine. El a subliniat, însă, că în următorul an vor trebui abordate dosarele cele mai grele. România și-a propus ca procesul de integrare în OCDE să se încheie anul viitor.