Doar câteva luni ne mai despart până când ne vom alege un nou primar. Lupta va fi cu siguranţă una dură. Până acum avem un candidat sigur, Olguta Vasilescu (PSD), dar şi alte noi nume.
Ambiţiile politice sunt mari, iar în PNL sunt frământări pentru a desemna un candidat cu şanse reale pentru Primăria Craiova. PNL Dolj are cinci membri rămaşi în competiţia internă pentru desemnarea candidatului: Ionuţ Stroe, Flavius Sirop, Marian Vasile, Nicolae Giugea şi Mario Oprea.
Și Antonie Solomon este un candidat (independent?) anunțat pentru Primăria Craiova. Surpriza vine insă de la Victor Ponta. Filiala Pro România iese public cu un nume nou, desemnat drept candidatul ideal pentru functia de primar al municipiului Craiova. Un tanăr de 38 de ani, fară notorietate, dar pe “gustul” craiovenilor: o altă figură politică ce a demonstrat in plan profesional.
“Salut, sunt Eduard Ciceu! Am 38 de ani, sunt tătic de băiețel de 3 ani și conduc o agenție de branding și publicitate, pe care am pus-o pe picioare, alături de prieteni dragi, acum mai bine de 10 ani. Pasiunea pentru advertising e cea care m-a adus din Craiova în București, acum 16 ani. M-am născut, am crescut și am studiat în Craiova, hotărât să-mi urmez pasiunea pentru design. Oportunitățile în industria creativă erau însă prea puține în Craiova (ce-i drept, situația nu s-a schimbat prea mult), așa că am lăsat în urmă orașul natal și am dat piept cu Capitala.

Au fost 16 ani plini de provocări și schimbări, în care am învățat că determinarea și pasiunea merg mână în mână cu dorul de orașul în care ai crescut, de părinți, de prietenii din copilărie, care te susțin de la distanță, pentru că vor ca ție să îți fie mai bine.
Și eu sunt ca și ei. Și eu îmi doresc ca băiatului meu să-i fie mai bine. De aceea, am hotărât să dau speranța pe acțiune concretă, să fac ceva pentru viitorul lui în această țară.
Sunt pasionat de tot ce înseamnă design. Iubesc arhitectura, arta și designul de produs. Cred că România a avut o deficiență enormă la aceste capitole, motiv pentru care am sluțit fără milă orașe care astăzi au cartiere “dormitor” și își merită eticheta de monstruozități arhitecturale. Cred că ne-am lăsat conduși de oameni fără pasiune, fără viziune și bun simț. Acești oameni ne-au betonat parcurile și spațiile verzi, ca să facă loc mașinilor.
E vina lor, dar e și vina noastră. Pentru că am tăcut, pentru că am acceptat să fim îngropați în gunoaie, să respirăm aer ajuns la cote alarmante de poluare. Să ne pierdem un sfert din viață în mașini și, cel mai grav, să ne detestăm între noi.
Am acceptat să fim antagonizați și dezbinați de lupta pentru rezultate electorale. Bătrâni contra tineri, săraci contra bogați, angajați în privat contra angajați la stat etc. Și e timpul să nu mai acceptăm. Ca să nu ne mai facem vinovați, ca să avem cu adevărat un viitor, trebuie să ne oprim din a ne mai urî. Trebuie să învățăm să apreciem lucrurile pe cât de frumoase, pe atât de eficiente. Trebuie să înțelegem că libertatea noastră individuală nu trebuie să o încalce pe cea a celor din jurul nostru.
Conceptul care mă definește ca om este “echilibru”. Cred că, pentru a performa ca națiune, trebuie să înțelegem că e nevoie și de stânga și de dreapta. Pentru că, atunci când vorbim de familie, prieteni, școală, stradă, economie, parc și spital, trebuie să ne întâlnim în punctul de echilibru dat de viziune, bun simț și responsabilitate.
Am decis să candidez pentru funcția de Primar al orașului Craiova și am găsit un partid care să îmi susțină proiectul. Dacă doriți să vă implicați și voi în dezvoltarea orașului, vă aștept alături de mine în echipa PRO România ca să pregătim orașul nostru pentru schimbările pe care următorii ani le vor aduce în economie”.