Ultimele știri
Acasă / alegeri 2024 / PMP și Forța Dreptei au anunțat că fac alianță pentru alegerile din toamnă. Cine va fi candidatul la prezidențiale/ VIDEO
https://www.serpico.ro/

PMP și Forța Dreptei au anunțat că fac alianță pentru alegerile din toamnă. Cine va fi candidatul la prezidențiale/ VIDEO

PMP și Forța Dreptei au anunțat că fac alianță pentru alegerile din toamnă.

Partidul Mișcarea Populară (PMP): “O nouă alianță politică de dreapta s-a format pentru cele mai importante alegeri din acest an. Astăzi, s-a născut un nou pol politic de dreapta, gata să lupte pentru cea mai importantă bătălie politică din acest an: alegerile prezidențiale. Partidul Mișcarea Populară (PMP) și Forța Dreptei au decis să meargă împreună în această competiție, unindu-și forțele în sprijinul unui candidat care reprezintă valorile autentice de dreapta – Ludovic Orban, preşedintele Forţa Dreptei. Acesta este un lider care nu a cedat niciodată în fața PSD și care a demonstrat în repetate rânduri respectul său pentru Constituția României.

Eugen Tomac, președintele PMP: „Toți cetățenii români trebuie să știe un lucru esențial: un vot pentru PNL este un vot pentru PSD. Ei sunt la guvernare acum și își doresc ca după 1 decembrie să rămână împreună. Nu văd care este raționamentul pentru care cineva de dreapta ar mai fi înșelat încă o dată de acești oameni care mint. Dar avem o veste bună – românii au cu cine să voteze! Suntem conștienți de bătălia ce ne așteaptă, dar considerăm că este o obligație morală a noastră, ca partide de opoziție, să le oferim o alternativă celor care vor o schimbare, atât la alegerile parlamentare, cât şi la cele prezidenţiale”

“Noua alianță rămâne deschisă la dialog cu toate forțele politice care împărtășesc obiectivul comun de a susține programul nostru politic, oferind astfel românilor o opțiune reală pentru viitorul țării”, au transmis liderii Alianței.

“În această campanie electorală vom fi din nou lipsiți de dezbateri consistente între candidați. Iohannis a dat tonul în 2019, ne-a demonstrat că se poate mima democrația, prin urmare nu a participat la nicio dezbatere. Acum, PSD și PNL sunt la guvernare (așadar, oficial împreună, la insistențele lui Iohannis) și vor face același lucru. Nu vor participa la nicio dezbatere. De frică. Acești oameni vor să se mențină la putere prin minciună și manipulare, mizând pe coruperea electoratului captiv și divizarea voturilor de dreapta. Un lucru este cert și trebuie spus răspicat în fiecare zi în următoarele luni: Un vot pentru PNL este un vot pentru PSD. Un vot pentru extremiști este un vot direct în coșul lui Putin. Singurele partide care merită sprijinul sunt partidele de dreapta care merg împreună în această campanie, partide care nu au cedat niciodată în fața PSD. PMP a avut curajul de a rezista și va intra în această campanie alături de cele mai curajoase forțe politice de dreapta care pot scoate România din mediocritatea în care a adus-o Iohannis”, a spus Eugen Tomac.

Ludovic Orban, candidatul Alianței PMP- Forța Dreptei la prezidențiale

Totodată, președintele Forța Dreptei, Ludovic Orban, și-a anunțat luni candidatura la alegerile prezidențiale din acest an, urmând să reprezinte Alianța PMP- Forța Dreptei.

“Astăzi, am anunțat decizia de a candida la președinția României. Forța Dreptei și Partidul Mișcarea Populară au pus bazele unei alianțe liberal-conservatoare pentru a participa împreună la alegerile prezidențiale și parlamentare din acest an”, a transmis Ludovic Orban.

Vezi Video AICI

Despre Maria Staicu

Maria Staicu este redactor sef al site-ului web Republica TV si prezentator/realizator al emisiunilor "Dublu Impact - Discutii libere cu Maria Staicu"; "Oameni care inspiră comunitatea". Sub fosta semnătură Maria (Irma) Huculici a scris știri, reportaje și investigații pentru Libertatea, Adevărul, Evenimentul Zilei, Editie Specială, Click!, Balkan Investigative Reporting Network (BIRN) - reteaua Europa de Sud și de Est. A prezentat si realizat mai multe emisiuni de televiziune. A colaborat cu HotNews, Forbes, 3 TV Oltenia, B1 TV, Realitatea TV, Oltenia TV. Este detinătoarea Premiului pentru cel mai bun jurnalist al anului 2010. În prezent continuă cu proiecte freelance în jurnalism.

V-ar mai putea interesa

Clubul DE PRESĂ ia atitudine: “Apărați supraviețuirea presei libere! Apărați-o pe Anca Alexandrescu!”

Clubuldepresa.ro ia atitudine după ce jurnalista Realitatea PLUS Anca Alexandrescu a fost amenințată cu moartea. …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.