Cele nouă medalii obținute de elevii Liceului cu Program Sportiv ,,Petrache Trișcu” la Campionatul Național Școlar de Scrimă, desfășurat la Craiova, în perioada 14-16 aprilie, categoria de vârstă 12-15 ani, vin să evidențieze încă o dată pasiunea, perseverența, seriozitatea și dedicarea.
La acest eveniment sportiv, au participat 150 de sportivi de la 10 cluburi din țară, la probele de spadă, floretă și sabie. Elevul Enescu Ovidiu s-a distins, obținând locul I atât la spadă individual, cât și la floretă individual. Echipa de floretă-masculin, alcătuită din Enescu Ovidiu, Marinescu Lucian și Țugui Robert a obținut din nou locul I.
Locul doi, la proba floretă individual, a fost obținut de sportiva Alina Alexandrescu.
Echipa de floretă feminin, formată din sportivele Alexandrescu Alina, Predoi Andrada și Raicu Bianca, a obținut locul doi.
Nici băieții nu au fost mai prejos. Echipa de spadă masculin, alcătuită din sportivii Enescu Ovidiu, Marinescu Lucian și Toma Sebastian, s-a situat pe locul doi. Tot pe podium, pe locul trei de data aceasta, au fost Predoi Andrada (floretă individual) și Marinescu Lucian (floretă masculin). Sportivele Alexandrescu Alina, Ciuta Flavia și Gărgăriță Cosmina au format echipa de spadă feminin, obținând locul 3.
Succes în continuare, dragii noștri!
Sursa foto/text: facebook- Liceul cu Program Sportiv ,,Petrache Trișcu”