Proteste în sistemul sanitar. Medicii de familie și specialiștii din ambulatoriu amenință că, de la 1 februarie, vor consulta doar contra cost, dacă nu vor fi mărite tarifele decontate de Casa Națională de Sănătate.

Medicii sunt nemulțumiți de tarifele decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) și spun că există riscul ca unele cabinete medicale să se închidă. Medicii mai spun că CNAS urmează să le deconteze în acest an 35 de lei brut pentru o consultație, în timp ce, într-o clinică privată, prețul unei consultații ajunge la 200-300 de lei
Protestele medicilor de familie au inceput de luni, in Bucuresti, iar de miercuri manifestatiile au inceput și în alte orașe din țară. Cabinetele ar putea fi închise, spun medicii.
Nemulțumirile sunt și la Craiova. Miercuri, 17 ianuarie 2024, ora 12:00, medicii din ambulatoriu și medicii de familie din Dolj vor picheta Prefectura.
Mitingul este autorizat
Protestul este susținut de Asociația Profesională a Medicilor din Ambulator, Societatea de Medicină de Familie – Dolj si Patronatul Medicilor de Familie Dolj. Pichetarea se va finaliza cu depunerea la Prefectura Dolj a unui memoriu cu solicitările medicilor din ambulatoriu, medicilor de familie și implicit ale copiilor – care vor fi cel mai afectați, spun reprezentanții organismelor amintite. In Capitală, medici din toată țara vor protesta în fața sediului CNAS, începând cu ora 12:00.