O coaliție formată din 10 state membre ale Uniunii Europene (lideri de stat și de guvern), au semnat o scrisoare deschisă prin care solicită revizuirea urgentă a legislației GREEN DEAL pentru a proteja competitivitatea industrială.

Liderii din România, Italia, Grecia, Austria, Polonia, Cehia, Ungaria, Bulgaria, Croația și Slovacia îi cer președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și lui Antonio Costa, președintele Consiliului European, o revizuire rapidă a legislației până la sfârșitul lunii mai 2026.
Semnatarii atrag atenția că Pactul Verde European a devenit un factor de risc pentru prosperitatea continentului și cer modificări concrete precum atenuarea prețurilor, certificate gratuite prin prelungirea perioadei de acordare a cotelor gratuite peste anul 2034 și încetinirea eliminării lor treptate programate să înceapă în 2028. De asemenea, liderii celor zece țări semnatare cer introducerea unor mecanisme care să reducă volatilitatea prețului carbonului și să ofere predictibilitate industriilor strategice.

Green Deal a fost conceput ca o strategie de salvare climatică, dar implementarea sa rigidă a produs efecte secundare masive, resimțite direct în buzunarele cetățenilor și în stabilitatea companiilor.
Deși promisiunea era că energia verde va fi ieftină, realitatea tranziției a adus la scumpirea facturilor, costuri de rețea de miliarde de euro, costuri care se regăsesc in tarifele de transport. Industriile grele (oțel, ciment, îngrășăminte) din România și restul Europei de Est nu pot concura cu producătorii din afara UE (China, India, SUA), care nu plătesc taxe pe emisii.
În scrisoarea transmisă liderilor UE, Nicușor Dan și ceilalți lideri statali subliniază că Europa se află într-un moment critic, iar deciziile privind competitivitatea vor determina prosperitatea, autonomia strategică și poziția tehnologică a continentului în următoarele decenii.
Lecția dură de la Electrocentrale Craiova: De ce cer liderii UE stoparea colapsului provocat de taxele pe emisii
În România, companii precum Electrocentrale Craiova sau Complexul Energetic Oltenia au fost împinse spre faliment sau insolvență deoarece prețul certificatelor CO2 a explodat, depășind adesea costul de producție al energiei. Banii care trebuiau investiți în modernizare s-au dus pe aceste amenzi de mediu.
Costurile certificatelor CO2 au devenit atât de mari încât au sufocat investițiile necesare tocmai pentru retehnologizare. Practic, banii de modernizare s-au dus pe taxe.
Impactul politicilor climatice europene și al sistemului de tranzacționare a certificatelor de emisii (ETS) asupra Electrocentrale Craiova SA a fost unul sever, culminând cu intrarea companiei în insolvență în decembrie 2025.
Obligația de a cumpăra certificate de emisii de gaze cu efect de seră a generat datorii masive. Compania a raportat pierderi cumulate de peste 1,5 miliarde de lei în ultimii doi ani.
Din cauza imposibilității de a acoperi aceste costuri de mediu, Electrocentrale a solicitat intrarea în insolvență. Problemele financiare au pus în pericol furnizarea de căldură și apă caldă pentru locuitorii din Craiova și pentru consumatori industriali. Ca parte a Green Deal și a angajamentelor PNRR, centrala trebuie să renunțe la cărbune.
Ministrul Energiei a semnat un contract de finanțare de peste 250 milioane de euro pentru construirea unei noi unități de producție pe gaze naturale, până la finele anului în curs. Societatea Energetică Electrica SA a depus o ofertă tehnică și financiară pe 9 martie 2026 pentru a prelua această responsabilitate de la compania aflată în insolvență. (Foto arhivă: Politico)
Republica TV Pentru că ne interesează!