Europarlamentarul PMP Eugen Tomac a declarat, miercuri, că ar fi o mare eroare ca România să accepte intrarea în două etape în Schengen, așa cum a sugerat Austria recent, avertizând că “nu trebuie să cădem în această capcană”.
El precizează că abordarea Austriei este una destul de periculoasă, pentru că pe lângă faptul că pune condiţii care nu se regăsesc în Tratatul şi Acordul Schengen, “încearcă să ne împingă spre o cale inacceptabilă, prin intrarea în mai multe etape”.
România ar comite o mare eroare, dacă ar accepta aderarea la Spaţiul Schengen în trepte, mai întâi cu aeroporturile, apoi cu graniţele terestre, a declarat eurodeputatul la RFI, relateaza realitatea.net.
“Trebuie să subliniem că există o schimbare de abordare, însă este o abordare destul de riscantă şi destul de neserioasă a Austriei în relaţia cu România şi Bulgaria, dintr-un motiv foarte simplu, pentru că deşi este singurul stat din UE care a rămas în această logică de blocaj în ceea ce priveşte intrarea noastră în Spaţiul Schengen, totuşi încearcă să prezinte această evoluţie nouă ca pe un mare avantaj pe care ni-l face nouă. Or eu cred că trebuie să nu cădem în această capcană, pentru că am văzut cu cât festivism primul-ministru şi alţi lideri politici s-au grăbit să ridice în slăvi Viena, pentru o chestiune care nu schimbă cu nimic deocamdată regula jocului. Tratatele UE şi Acordul Schengen sunt destul de clare şi spun că atunci când îndeplineşti criteriile, trebuie să fii invitat în Spaţiul Schengen”, a afirmat Tomac.
Eurodeputatul PMP consideră că “abordarea Austriei este una destul de periculoasă, pentru că pe lângă faptul că pune condiţii care nu se regăsesc în Tratat şi Acordul Schengen, încearcă să ne împingă spre o cale inacceptabilă şi anume să intrăm în două etape în spaţiul de liberă circulaţie al UE şi anume întâi cu Schengenul aerian şi apoi terestru, ceea ce nu justifică sub nici o formă această abordare, în condiţiile în care până şi cele mai exigente state până de curând şi anume Olanda nu mai au nici o obiecţie nici faţă de România, nici faţă de Bulgaria.
”Ar fi o mare capcană dacă am accepta aceste condiţii inventate pe lângă Tratat şi doi: dacă am accepta intrarea în etape (…). Ar fi o mare eroare să acceptăm intrarea în două etape”, a arătat Tomac. sursa:realitatea.net.