Sărbătorile de iarnă reînvie tradiţiile şi obiceiurile păstrate din moşi-strămoşi în Oltenia.

Colindatul în sine nu reprezintă doar un obicei menit să reamintească despre frumusețea acestor sărbători de iarnă, să ne aducă aminte de cine suntem, ci este și o datină străbună despre binecuvântarea caselor oamenilor, pentru că bucuria este desăvârșită doar atunci când este împărtășită.
Despre obiceiul mersului cu colindul, întâlnit pe întreg cuprinsul țării, marele compozitor român Mihail Vulpescu menționa: „Simți fiorul de sfințenie ce vine de departe de prin veacuri și trece din casă în casă și din suflet în suflet”.
Păstrarea și transmiterea din generație în generație a tradițiilor înseamnă refuzul ruperii de trecut. Legătura cu trecutul este una sacră în Oltenia, așa că oltenii respectă, ori de câte ori este cazul, obiceiurile și tradițiile moștenite de la înaintașii lor. De aceea, istoricul Florin Epure se numără printre cei care pledează pentru transmiterea obiceiurilor străvechi, precum colindele, care dăinuie de sute de ani, în forma lor autentică, originală, către tânăra generație, tocmai pentru că: „În zilele noastre colindatul pierde din importanța lui de altădată”. De aceea, spune acesta, colindul trebuie reactualizat, ca să nu dispară, și militează pentru inventarierea repertoriului de colinde din fiecare localitate în parte: „Să știe fiecare prin ce colinde se identifică”.
Marile sărbători creștine de peste an, dar și evenimente precum botezul sau nunta, le oferă locuitorilor din această zonă a țării prilejul de a se reîntoarce la tradiții.
De Crăciun, localnicii respectă ritualuri menite să atragă belșugul în gospodărie. Unul dintre aceste ritualuri este pregătirea „colindelor”, bețe de alun care se taie înainte de Ignat și se lasă la uscat până de Ajun. Acestea sunt decorate în alb și negru, simboluri ale opoziției lumină-întuneric, viață-moarte. Se crede că animalele atinse de aceste bețe vor avea parte de sănătate.
Într-o anumită zonă a Olteniei s-a păstrat un obicei unic la noi în țară. De Anul Nou, bărbații împodobesc un cap de porc cu mărgele și cercei, și cântă un colind care povestește legenda Vasilcăi, o zeitate care proteja holdele și care era, de fapt, o purcea.
Tradițiile și obiceiurile de Crăciun în Oltenia sunt multe, iar majoritatea sunt de atragerea binelui asupra gospodăriei. Se spune că în această noapte se deschide cerul, iar oamenii buni pot să-l vadă pe Dumnezeu luând masa cu sfinții și îngerii.

În ajunul Crăciunului în Oltenia, în multe comune, se vrăjește în foc „Scormonitul în foc” este un obicei practicat în majoritatea satelor oltenești, în Ajunul Crăciunului. Toți membrii familiei se adună în jurul focului și, pe rând, dau cu o nuia în foc, zicând:
„Bună dimineața lui Ajun
Că-i mai bună a lui Crăciun
Într-un ceas bun
Oile lânoase
Vacile lăptoase
Caii încurători
Oameni sănătoși
Să se facă bucatele, porumbul, grâul.”
Mersul cu Vicleiul
În comuna doljeană Argetoaia, în ajunul Crăciunului, se colindă cu Vicleiul, o cutie mare, împodobită în fel și chip, pe care o poartă doi flăcăi. Înăuntru sunt niște păpuși confecționate din lemn de către fetele din sat, dar și cârpe colorate. Flăcăii trebuie să meargă în această seară având grijă să nu ocolească gospodăriile fetelor care le-au dat păpuși, pe care trebuie să le scoată cât mai la vedere. În caz contrar fiind mare supărare.
Tot în Oltenia, în ziua de Crăciun are loc „Adunatul gunoaielor“. Oamenii merg prin curte și adună toată resturile, în credința că gospodăria va avea pui mulți, iar femeile se așază pe vine, așa cum vor sta cloștile pe ouă în anul care va veni.
Colindatul în Oltenia
În toată zona Olteniei există numeroase colinde specifice, dar cele mai cunoscute și răspândite sunt Steaua și Plugul cel Mare. Steaua este o datină străveche, ce se practică încă din Ajunul Crăciunului și până la ivirea zorilor. Ceata este formată din patru copii, fiecare dintre ei având un rol prestabilit în cadrul grupului: unul ține Steaua, celălalt este responsabil cu adunatul banilor, al nucilor și al covrigilor, iar ceilalți doi țin sacul și un ciomag, pentru a se apăra de câini.
Plugul cel Mare este cel mai răspândit obicei care se practică în noaptea de Anul Nou. Plugul se organizează de către flăcăii din sat și este condus de un băiat mai viteaz numit „staroste”, care are sarcina de a ține plugul de coarne și de a rosti urarea. Ceata este compusă de obicei din 12 băieți, iar spre deosebire de Plugușor, cu Plugul cel Mare se merge numai la familiile înstărite din sat.
Moșii de Crăciun
Moșii de Crăciun, sau pomana de mână, este un obicei vechi de sute de ani, care se practică atât în ziua de Ajun, cât și în cea de Crăciun. Dimineața, femeile pleacă la cimitir, unde tămâiază mormintele, după care se întorc acasă, scot colacii care stau la copt și îi pun pe masă. Pe fiecare colac se pune câte un ou și câte o lumânare, produsele fiind apoi trimise prin vecini.
Pițărăii

Acesta este un obicei păstrat de pe vremea dacilor, care încă se practică în Valea Jiului, semnificând sacrificiul adus divinității, drept mulțumire pentru rodnicia holdelor și a pomilor. Pițărăii sunt numai bărbați, copii sau adolescenți, organizați în cete. Îmbrăcați în straie populare, se adună în noaptea dinaintea Ajunului, împodobesc steaguri cu clopoței, năframe multicolore, ciucuri și coronițe de flori, pe care le agață în prăjini de câțiva metri lungime. Odată terminat acest ritual, alaiul pornește la colindat pe la casele din sat. Localitatea Jieț este una în care colindul pițărăilor se păstrează nealterat de sute de ani, la fel ca și strigăturile ce însoțesc „învârtita jienească”.
“Cât îi Soarele de sus
Pițărăi ca-n Jiet nu-s
Cu feciori înalți-frumoși
Și la minte sănătoși
Cât îi Soarele de mare
La Jiet întâi răsare.”
Obiceiuri pentru aflarea ursitului
Se crede că de Anul Nou, fetele nemăritate își pot afla ursitul îndeplinind anumite ritualuri prestabilite. Astfel, încă din vremuri străvechi, acestea numărau și legau cu ochii închiși al zecelea par din gardul de nuiele iar a doua zi se duceau să vadă cum este parul, ca să știe cum o să arate ursitul. Daca parul era drept, se credea că viitorul soț va fi un bărbat frumos. În cazul în care bucata de lemn era scorojită, se spunea că fata respectivă va avea un bărbat urât, iar dacă lemnul devenea noduros, atunci ursitul va fi un bărbat bogat.
Merită să menționăm că an de an la Râmnicu Vâlcea, judeţul cu cele mai multe staţiuni balneare şi lăcaşuri sfinte din ţară, se desfășoară, în această perioadă, Festivalul “Din moși – strămoși”, menit să demonstreze bogăția de tradiții și obiceiuri întâlnite și în alte zone decât cele deja consacrate.
Multumim Cristinei Spătaru pentru datele culese!
Surse: acasalaromani.ro, adevarul.ro, gds.ro, crestinortodox.ro