Ultimele știri
Acasă / Stiinta / Un grup de cercetători avertizează că vulcanul Ciomatu ar putea erupe. Kilometri cubi de magmă clocotesc sub Lacul Sfânta Ana
https://www.serpico.ro/

Un grup de cercetători avertizează că vulcanul Ciomatu ar putea erupe. Kilometri cubi de magmă clocotesc sub Lacul Sfânta Ana

Un grup de cercetători străini a publicat recent un studiu din care reiese că Masivul Ciomatu-Puturosu din Carpaţii Orientali ar putea redeveni un vulcan activ. Ultima erupţie a avut loc în urmă cu 30.000 de ani, iar „liniştea îndelungată” a vulcanului a fost considerată de mulţi drept un semn că vulcanul nu va mai erupe niciodată, informează National Geographic.

Cercetătorii au ajuns la concluzia că în jur de 15% din rocile din crusta de sub Ciomatu sunt topite, dar există zone în care procentul ajunge la 45%, nivel care reprezintă punctul de cotitură în care ar putea apărea erupţii, a afirmat Michael Ackerson, curator al secţiei de roci de la Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Smithsonian”.

Un studiu publicat recent în „Earth and Planetary Science Letters” sugerează că sistemul ascunde o cameră magmatică care ar cuprinde între 20 şi 60 de kilometric cubi de lavă, scrie National Geographic.

Cu toate acestea, descoperirea nu înseamnă neapărat că va avea loc o erupţie în curând. Concluzia studiului este că vulcanul necesită, totuşi, o inspecţie mai amplă. De obicei, vulcanii care au rămas „paşnici” timp de mii de ani sunt trecuţi cu vederea de cercetători.

„Ne uităm de obicei la vulcani activi, bineînţeles pentru că aceştia arată un risc real”, spune autorul studiului, Mickael Laumonier , de la Université Clermont Auvergne, din Franţa. „Dar, nu ar trebui să uităm de alţi vulcani relativi tineri, pentru că aceştia ar putea prezenta un risc care merită analizat”, a adăugat Laumonier.

Prin combinarea unor analize geofizice şi geochimice cu simulări numerice, studiul le-a oferit cercetătorilor o imagine „uimitoare” a ceea ce „mocneşte” sub vulcanul Ciomatu. De asemenea, concluziile studiului ar putea ajuta cercetătorii să înţeleagă mai bine cum evoluează astfel de vulcani de-a lungul timpului.

Citiţi continuarea pe mediafax.ro

Despre admin

V-ar mai putea interesa

Campusul de lângă Craiova cu cele mai puternice computere din lume. Cluster Power a fost gândit să găzduiască AI-ul

Inteligența Artificială are nevoie de putere serioasă de calcul. Iar putere serioasă de calcul înseamnă …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.