Ultimele știri
Acasă / Politica / Comisia Europeană atenționează și pune presiune pe România: Vor fi luate măsuri decisive şi rapide în cazul modificării legislației anticorupție

Comisia Europeană atenționează și pune presiune pe România: Vor fi luate măsuri decisive şi rapide în cazul modificării legislației anticorupție

Comisia Europeană are în vedere noi contramăsuri împotriva României în urma relaxării legislaţiei anti-corupţie, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al executivului european, Margaritis Schinas, citat de agenţia DPA, potrivit Agerpres,

foto:caleaeuropeana.ro

Întrebat dacă vor fi luate măsuri “decisive şi rapide” în cazul în care se vor face modificări la legislaţia anticorupţie din România – aşa cum a declarat în urmă cu două săptămâni Frans Timmermans – şi dacă s-a discutat acest subiect în cadrul Colegiului comisarilor, Schinas a precizat: “Da, am discutat acest punct. Prim-vicepreşedintele Frans Timmermans ne-a informat cu privire la situaţia statului de drept în Polonia şi România. Dacă întrebarea dvs e dacă vor fi luate măsuri decisive şi rapide în cazul menţionat, atunci răspunsul este da. Da, se va întâmpla, iar Colegiul a fost informat asupra acestui lucru”.

Potrivit DPA, o posibilitate ar fi lansarea unei proceduri de infringement, a cărei etapă finală ar putea fi sesizarea de către Comisia Europeană a Curţii de Justiţie a UE. O altă posibilitate ar fi activarea articolului 7, măsură deja luată împotriva Ungariei şi Poloniei. Activarea articolului 7 poate implica suspendarea dreptului de vot al unui stat în Consiliul UE, dar cu condiţia ca toate celelalte state membre să fie de acord cu o asemenea sancţiune.

Amintim că săptămâna trecută Parlamentul României a votat pentru pentru revizuirea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală, însă legea trebuie promulgată de președintele Klaus Iohannis pentru a intra în vigoare.

După votul de la București, Comisia Europeană a anunţat că va analiza cu atenţie proiectele de modificare a Codului penal şi a Codului de procedură penală, adoptate de Camera Deputaţilor, şi a reafirmat că România trebuie să reia urgent procesul de reformă.

Amintim totodată că, la începutul lunii aprilie, Comisia Europeană a discutat situația statului de drept din România și a cerut Guvernului României, prin vocea prim-vicepreședintelui Frans Timmermans, să se abține de la orice modificare care riscă să afecteze sistemul judiciar.

”România trebuie să revină urgent la o reformă corectă și să se abțină de la orice măsuri care ar duce la un regres a măsurilor din ultimilor ani. Avertizez Guvernul român să nu ia măsuri care afectează sistemul judiciar și să creeze impunitate pentru funcționarii de nivel înalt care au pedepse pentru corupție. Am avut mai multe discuții cu premierul Dăncilă, am cerut rezultate cât mai urgent. I-am arătat că avem nevoie de acțiuni concrete, cât mai curând, din partea României”, a declarat atunci Timmermans. (caleaeuropeana.ro)

Despre admin

V-ar mai putea interesa

Liberalii doljeni vor propune Administrației Vasilescu amnistia dobânzilor și penalităților pentru persoanele și firmele care își plătesc datoriile restante la bugetul local. Plus: Liderul PNL Dolj, Ștefan Stoica spune că lista candidaților pentru Parlament este garanția pentru continuarea proiectelor liberale: Sudul județului va deveni un adevărat pol de dezvoltare

Astăzi, la sediul PNL Dolj, a avut loc o conferință de presă susținută de Ștefan …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.