Ultimele știri
Acasă / Craiova in direct / Gala Premiilor AVE: Diana Brătucu, directorul Școlii Gimnaziale „Traian” din Craiova – Directorul Anului 2023 pentru Antreprenoriat. VIDEO/FOTO GALERIE

Gala Premiilor AVE: Diana Brătucu, directorul Școlii Gimnaziale „Traian” din Craiova – Directorul Anului 2023 pentru Antreprenoriat. VIDEO/FOTO GALERIE

Gala Premiilor pentru Directorii Anului 2023, organizată de Asociatia Pentru Valori In Educatie – AVE Romania (AVE) pentru al șaptelea an consecutiv, și-a desemnat câștigătorii luni seara la Ateneul Român.

Începând cu ora 18:00, Ateneul Român a găzduit sute de persoane interesate de o educație mai bună, momente emoționante și povești de succes care pot să schimbe o lume.

Foto:Felix Tataru

Pe scenă au urcat directori ale căror povești de succes au impact real în transformarea școlilor pe care le conduc și pot fi exemple de urmat.

Astfel, patru directori de școală din România care au transformat viețile elevilor, dar și școlile pe care le conduc au fost premiați pentru proiectele în care s-au implicat în anul școlar 2022 – 2023.

Câștigătorii au fost selectați printr-un proces riguros în care au fost implicați peste 70 lideri din business și experți în educație.

Premiile au fost acordate pentru patru categorii: Inovare, Egalitate de Șanse, Antreprenoriat, Directorul Anului 2023. De mentionat, fiecare director castigator al premiilor acordate va mai primi 3500 de euro pentru a initia noi proiecte in scoala pe care o conduc.

VEZI VIDEO AICI


Diana Bratucu, de la Școala Gimnazială „Traian” (Craiova, Dolj) este Directorul Anului 2023 pentru Antreprenoriat! La începutul mandatului, și-a propus ca școala să devină ”O școală a încrederii care își valorizează toți elevii și le oferă pregătire pentru viață, pentru viitor!” Și reușește, zi de zi, prin proiectele pe care le implementează și investițiile remarcabile pe care le atrage!

Vasile Benedek, de la Liceul Tehnologic „Ioan Ossian” (Șimleu Silvaniei, Sălaj) este Directorul Anului 2023 pentru Inovare! O școală cu 0% șomaj în rândul absolvenților, cu un număr dublu de elevi înscriși față de 2020 și cu proiecte care îi ajută pe tineri să se perfecționeze în domeniul agriculturii.

La categoria Antreprenoriat a fost premiată Diana Brătucu de la Școala Gimnazială „Traian” din Craiova (jud. Dolj), premiul pentru Inovare a fost câștigat de Vasile Benedek de la Liceul Tehnologic „Ioan Ossian” din Șimleu Silvaniei, (jud. Sălaj), iar cel pentru Egalitate de Șanse merge la Rosemarie Delia Cocoană de la Școala Gimnazială Eșelnița (jud. Mehedinți).

Rosemarie Delia Cocoană, de la Școala Gimnazială Eșelnița (Eșelnița, Mehedinți), este Directorul Anului 2023 pentru Egalitate de Șanse! Aceasta a reușit să depășească stereotipurile privind elevii romi sau pe cei din familii defavorizate, integrându-i în proiecte educaționale și oferindu-le resursele necesare învățării. Inițiativele ei au avut un impact semnificativ asupra comunității școlare, devenit un spațiu sigur și primitor pentru toți copiii.

Marele premiu – Directorul Anului 2023 – a fost castigat de Raluca Mariana Cozma – Școala Gimnazială „Ion Ghica” din Iași.


Raluca Mariana Cozma, de la Școala Gimnazială „Ion Ghica” (Iași) este Directorul Anului 2023! Direcțiile de acțiune au implicat repararea și amenajarea spațiilor, mobilizarea colectivului de cadre didactice și al celui de elevi, și valorificarea potențialului fiecăruia, inovarea prin proiecte finanțate care au transformat școala într-un al doilea “acasă” pentru mulți dintre copii.

„Fiecare ediție a Galei Premiilor pentru Directorii Anului ne demonstrează că în România există modele de leadership și antreprenoriat care reușesc să transforme educația. Fiecare director câștigător este o sursă de inspirație pentru întreaga comunitate școlară, indiferent de problema pe care și-a propus să o rezolve. Fie că abordează fenomenul abandonului școlar, fie că se axează pe creșterea ratei de promovabilitate la examenele naționale, acești directori au nevoie atât de recunoașterea noastră, a societății, cât și de susținere și încurajare”, a declarat pentru revista BIZ, Silvia Toth, Director Programe Educaționale, AVE.

Directorii finaliști ai Galei Premiilor pentru Directorii Anului au fost invitații Ligiei Deca, Ministrul Educației, pentru a fi ascultați și apreciați pentru rezultatele lor. A fost un moment de bilanț despre cum a fost ultimul an școlar și care sunt provocările rolului de director, dar și un moment de angajamente pentru ca această profesie să aibă sprijinul și cadrul de reglementare care să încurajeze inițiativa și performanța.

Despre Maria Staicu

V-ar mai putea interesa

Nicolae Ciucă a lansat un videoclip de promovare a cărții/VIDEO

Explozii, ambuscade și lupte duse în infernul afgan sau irakian. De astfel de imagini se …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.