Cum se va desfăşura campania electorală pentru parlamentare în condiții de pandemie
De vineri, 6 noiembrie, suntem oficial, în campanie electorală. Cei care vor să prindă un mandat de deputat sau de senator vor încerca să convingă electoratul să-i voteze în condiții speciale, impuse de vremurile pe care le trăim.
La evenimentele electorale din spații închise vor putea participa maximum 20 de persoane, iar în cele deschise – 50, potrivit noilor reglementari. Evenimentul nu ar trebui să dureze mai mult de două ore, iar cei care participă trebuie să poarte mască și să se dezinfecteze.
Pe străzi nu ar trebui să vedem grupuri mai mari de 6 persoane care împart pliante. Iar la ușa noastră au voie să vină cel mult 2 reprezentanți ai partidelor.
Florin Mitulescu, președinte AEP: “Ca și la alegerile locale, trebuie asigurat triajul la evenimentele locale, trebuie luată temperatura, dezinfectarea mâinii, portul măștii și mănușilor. Contactul să fie minimal între competitiorul electoral și echipele de campanie și cetățeni.”
Calendar
6 noiembrie – începerea campaniei electorale
3 decembrie, ora 24.00 – depunerea sau livrarea plicurilor exterioare conţinând documentele de vot prin corespondenţă la sediile birourilor electorale pentru votul prin corespondenţă
5 decembrie, ora 7.00 – încheierea campaniei electorale
6 decembrie, ora 7.00 – începerea votării
6 decembrie, ora 21.00 – încheierea votării.