Acesta va fi secondat, la conducere, de către președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu.
CDR SV Oltenia s-a întrunit joi, 23 februarie, la Râmnicu Vâlcea. În urma votului președinților de consilii județene și primarilor de municipii, orașe și comune membre, au fost aleși președintele și vicepreședintele acestui for, care își exercită mandatul pe o perioadă de un an.
„Timp de un an, voi fi președintele CDR SV Oltenia. În această calitate, alături de colegii mei, voi susține și voi face tot ceea ce depinde de instituția pe care o conduc pentru a atrage cât mai multe fonduri europene în regiune, care să ne permită să implementăm proiecte de dezvoltare importante, de interes zonal și regional. Pentru asta, trebuie să fim creativi, dar și să ținem cont de realitățile din fiecare zonă a regiunii, să ne adaptăm și să conturăm o strategie comună de dezvoltare. Ca autorități publice, trebuie să ne asigurăm că Oltenia este din ce în ce mai competitivă și își folosește la maximum potențialul economic și regional”, a declarat Cosmin Vasile.
„Îi mulțumesc fostului președinte al CDR SV Oltenia, domnul Marius Oprescu, acum vicepreședinte al Consiliului, pentru eforturile depuse în direcția dezvoltării regiunii și susținerii intereselor regionale, precum și pentru colaborarea extraordinară pe care am avut-o în timpul mandatului său. Totodată, îl felicit pe domnul Cosmin Vasile pentru numirea la conducerea Consiliului. Îi doresc mult succes în noul mandat și îl asigur de întregul nostru sprijin. În ceea ce privește activitatea ADR SV Oltenia, pot spune că este foarte intensă în această perioadă. Depunem toate diligențele pentru ca actualii și viitorii beneficiari de fonduri europene din regiunea noastră să primească tot sprijinul de care au nevoie”, a declarat Alexandru Stănescu, directorul general al ADR Sud-Vest Oltenia.
Mai multe detalii, în comunicatul de presă: https://www.new.adroltenia.ro/cosmin-vasile-noul-presedinte-al-cdr-sv-oltenia/?fbclid=IwAR0z20AwGgDNCERWjaZOXQh1qcwxzMSez8ULLoFIAm9LhuRvukAIuVJwkgE