Buna Vestire, praznic închinat Maicii Domnului, sărbătorit de Biserică la 25 martie, are loc în fiecare an în perioada Postului Mare, fiind una dintre sărbătorile pentru care se dă dezlegare la peşte, în oricare zi din săptămână ar cădea. În tradiţia populară, sărbătoarea este numită Blagoveştenie. În această zi, Fecioara Maria a primit vestea de la Arhanghelul Gavriil că-l va naşte pe Hristos.
Buna Vestire marchează momentul în care Fecioara Maria din Nazaret, crescută în templu până la 15 ani şi apoi dată în tutela dreptului Iosif, căci părinţii ei muriseră, a fost aleasă de Dumnezeu să-l nască pe Fiul Său şi a primit înştiinţare prin Arhanghelul Gavriil (sărbătorit pe 26 martie): „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har! Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei… Şi iată, vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus”. (Luca 1, 28-32). E o sărbătoare cu dată fixă, 25 martie, de la care până la Crăciun, când Maria l-a născut pe Iisus, sunt exact nouă luni.
Tradițiile spun ca in ziua de Buna Vestire credincioșii trebuie să rostească aceste rugăciuni:
„Doamne, Dumnezeule, Atotţiitorule, Cel Care ai binevoit ca Fiul Tău Cel Unul-Născut să Se întrupeze dintr-o femeie neispitită de nuntă şi să Se facă om pentru a noastră mântuire, Cel Care ai trimis totodată şi pe Gavriil, Arhanghelul Tău, spre a binevesti zămislirea Ta cea fără de sămânţă Sfintei Fecioare Maria, mai înainte de veci rânduită drept locaş al acestei Taine înfricoşătoare, dinainte-cunoscută Ţie şi Cuvântului Celui dimpreună-veşnic cu Tine;
Tu însuţi, pentru rugaciunile ei si ale tuturor Sfinţilor Tăi, binevesteşte sufletelor noastre prin Harul Tău iertarea păcatelor şi bucuria cea de neînstrăinat; binecuvântează poporul Tău cu pace; dă-ne să cunoaştem calea pe care, păşind, vom plăcea bunătăţii Tale, şi ne călăuzeşte spre a Ta Împărăţie cerească. Cu îndurările Hristosului Tău, cu Care eşti binecuvântat, împreună cu Preasfântul şi Bunul şi de-Viaţă-tacătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”.
„Stapâne, Doamne, Dumnezeul nostru, Care eşti fără de început dimpreună cu Tatăl şi dimpreună-veşnic cu Duhul Tău Cel Sfânt, Făcătorul cerului şi al pământului şi a toată zidirea; Care ai plăsmuit pe om şi i-ai dat puterea de stăpânire asupra a tot ce ai făcut Tu; Care ai poruncit, ca un Iubitor de oameni, să locuiască în Raiul desfătării, însă el, prin pizma diavolului, alungat a fost din Rai.
Or şi după întoarcerea sa în pământul din care a fost luat, nu ai îngăduit făpturii Tale să zacă sub tirania diavolului; ci în anii mai de pe urmă nu Te-ai ruşinat, cu toate că eşti Dumnezeu mai înainte de veci, să iei chip de rob şi din bunătatea Ta să Te naşti dintr-o fiică fecioară; prin proroci ai însemnat naşterea Ta negrăită din ea, trimiţându-l pe Gavriil, Arhanghelul Tău, să binevestească Fecioarei sfânta şi preacurata Ta zămislire dintr-însa;
Tu însuţi, Stăpâne, pentru rugăciunile ei şi ale tuturor Sfinţilor, dă-ne să auzim în suflete graiurile Tale ce ne dăruiesc iertarea greşelilor şi bucuria de neînstrăinat.Fă cunoscută poporului calea pe care să meargă, prin care vom bineplăcea bunătăţii Tale, şi ne îndrumă spre a împărăţi dimpreună cu Tine în Ceruri. Cu îndurările Hristosului Tău, cu Care bine eşti cuvântat, împreună cu Preasfântul şi Bunul şi de-Viaţă-făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”.
In această zi se fac şi previziuni meteorologice. În popor există credinţa că aşa cum este vremea ziua de Bunavestire, aşa va fi şi în ziua de Paşti. De Buna Vestire este bine să se pună pe pragul casei pâine şi sare pentru hrana îngerilor.