Ultimele știri
Acasă / Regiunea-Oltenia / O echipă de cercetători români și-a câștigat un loc în Cartea Recordurilor pentru descoperirea proporțiilor imense ale Paratethys, cel mai mare lac care a existat pe Pământ. Lacul a acoperit mare parte din teritoriul României, precum nisipurile cu trovanți din Subcarpații Buzăului și Oltenia de sub munte
https://www.serpico.ro/

O echipă de cercetători români și-a câștigat un loc în Cartea Recordurilor pentru descoperirea proporțiilor imense ale Paratethys, cel mai mare lac care a existat pe Pământ. Lacul a acoperit mare parte din teritoriul României, precum nisipurile cu trovanți din Subcarpații Buzăului și Oltenia de sub munte

Cercetători români de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie şi Geo-ecologie Marină (GeoEcoMar) și Universitatea din București intră în Cartea Recordurilor.

Este vorba despre o echipa condusă de Dr. Dan Palcu, formată din cercetători ai institutului GeoEcoMar și cercetători ai Universității din București, o premieră pentru cele două instituții.

Echipa a descoperit proporțiile imense ale celui mai mare lac din istoria planetei Pământ: Paratethys. Guinness World Records a publicat online un articol dedicat „Celui mai mare lac care a existat vreodată” și, de asemenea, recordul a fost publicat în edițiile tipărite, în peste 40 de limbi, potrivit unui comunicat transmis de GeoEcoMar.

Acum aproximativ 11 milioane de ani, într-o epocă geologică denumită Miocenul superior, continentul european arăta foarte diferit față de astăzi.

Cea mai impresionantă trăsătură a continentului a fost, probabil, Paratethys – un corp de apă care se întindea de la est de munții Alpii până în regiunile care astăzi aparțin Kazahstanului. Dan Palcu și colegii săi au determinat proporțiile mega-lacului într-un studiu publicat în iunie 2021.

La apogeul său, Paratethys se întindea pe o suprafață de aproximativ 2,8 milioane de kilometri pătrați și conținea peste 1,8 milioane de kilometri cubi de apă salmastră (apă dulce combinată cu apă sărată în diferite proporții). Asta înseamnă de peste zece ori mai mare decât volumul combinat al tuturor lacurilor de apă dulce și sărată actuale.

“Pentru mult timp, s-a crezut că aici a fost o mare preistorică, Marea Sarmatică. Acum avem dovezi clare că pentru aproximativ cinci milioane de ani, această mare a devenit un lac – izolat de ocean și plin de animale nemaiîntâlnite în alte locuri de pe glob. Lacul a acoperit mare parte din teritoriul României, în afară de zonele de muntoase, și a lăsat în urmă mărturii spectaculoase, precum nisipurile cu trovanți din Subcarpații Buzăului și Oltenia de sub munte, calcarele din zona Istrița care acum 10 milioane de ani erau plaje tropicale, și falezele roșiatice din Dobrogea de Sud, unde ciclurile de umplere si desecare ale lacului se reflectă în alternanțele albicios-roșiatice ale rocilor”, transmite Dan Palcu.

Mega-lacul Paratethys a fost caracterizat de o faună locală unică. Dan Palcu și colegii săi au dezvăluit istoria tumultoasă a Paratethys, marcată de multiple crize hidrologice și perioade de uscare. În timpul celei mai severe crize, mega-lacul a pierdut mai mult de două treimi din suprafață și o treime din volum, nivelul apei scăzând cu până la 250 de metri. Acest lucru a avut un impact devastator pentru faună și multe specii au dispărut, inclusiv Cetotherium riabinini – cea mai mică balenă găsită.

Pentru a desluși istoria megalacului, cercetătorii au folosit o tehnică numită magnetostratigrafie – folosind înregistrarea inversărilor de polaritate ale câmpului magnetic terestru din roci ca instrument de datare. Pentru a determina dimensiunea și volumul megalacului Paratethys, cercetătorii au recurs la reconstrucții paleogeografice digitale. Contribuțiile lor au fost, astfel, esențiale la această poveste fascinantă condusă de Dr. Dan Palcu.

Dr. Palcu subliniază semnificația profundă a cercetării lor: „Investigațiile noastre depășesc simpla curiozitate. Ele dezvăluie un ecosistem care a răspuns dramatic la fluctuații climatice. Explorând cataclismele pe care le-a îndurat acest mega-lac antic, ca urmare a schimbărilor climatice, obținem informații neprețuite. Cu ajutorul lor, se pot elucida potențiale crize ecologice declanșate de schimbările climatice pe care planeta noastră le suferă în prezent. Totodată, cercetările noastre aduc clarificări despre stabilitatea bazinelor cu ape toxice, precum Marea Neagră.” El explică faptul că Marea Neagră modernă oglindește multe caracteristici de mediu ale anticului Paratethys. În mare parte lipsit de oxigenul care susține viața, adâncul Mării Negre adăpostește ape bogate în hidrogen sulfurat – un gaz toxic, dăunător atât pentru oameni, cât și pentru majoritatea speciilor de animale. Mai mult, sedimentele Mării Negre conțin metan „înghețat”, un gaz cu efect de seră, excepțional de puternic, care ar putea fi eliberat în atmosferă ca răspuns la încălzirea globală, declanșând, astfel, catastrofe de mediu.

Dr. Palcu cercetează în prezent reziliența acestor regiuni fragile din punct de vedere ecologic la schimbările climatice și la modificările induse de om, printr-un proiect finanțat de PNRR. Astfel, subliniază că descifrarea istoriei Paratethysului nu este doar o călătorie într-un trecut tragic, ci și un far al speranței pentru viitor: „Marea Neagră modernă are potențialul de a deveni una dintre cele mai mari regiuni naturale de stocare a carbonului. Stabilitatea ei este de o importanță capitală pentru viitoarele inițiative de stocare a carbonului și de prevenire a viitoarelor dezastre ecologice.”.

Câștigarea unui loc în Cartea Recordurilor este o realizare uriașă și îi va informa pe mulți despre știința fascinantă din jurul acestui mega-lac. De la înființarea sa în 1954, Guinness World Records a vândut peste 150 de milioane de cărți în peste 100 de țări și a fost tradus în peste 40 de limbi.
Studiul a fost o colaborare între Universitatea din Utrecht (Olanda), Universitatea din São Paulo (Brazilia), Academia Rusă de Științe (Rusia), Centrul de Cercetare pentru Biodiversitate și Climă Senckenberg (Germania), INCD GeoEcoMar și Universitatea din București (România), condusă de Dr. Dan Palcu.

Despre Maria Staicu

Maria Staicu este redactor sef al site-ului web Republica TV si prezentator/realizator al emisiunilor "Dublu Impact - Discutii libere cu Maria Staicu"; "Oameni care inspiră comunitatea". Sub fosta semnătură Maria (Irma) Huculici a scris știri, reportaje și investigații pentru Libertatea, Adevărul, Evenimentul Zilei, Editie Specială, Click!, Balkan Investigative Reporting Network (BIRN) - reteaua Europa de Sud și de Est. A prezentat si realizat mai multe emisiuni de televiziune. A colaborat cu HotNews, Forbes, 3 TV Oltenia, B1 TV, Realitatea TV, Oltenia TV. Este detinătoarea Premiului pentru cel mai bun jurnalist al anului 2010. În prezent continuă cu proiecte freelance în jurnalism.

V-ar mai putea interesa

O nouă descoperire de sub Piramida Khafre reaprinde teoriile conform cărora monumentele emblematice ale Egiptului au servit drept centre energetice antice

Asta va schimba istoria complet! O descoperire fără precedent provoacă o nouă teorie față de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.