Președintele organizației județene Dolj a PSD, deputatul Claudiu Manda, a participat, vineri după-amiază, la o serie de evenimente pentru susținerea candidaților social-democrați la funcția de primar, în comunele Seaca de Pădure, Mîrșani, Dobrotești, Amărăștii de Jos și Amărăștii de Sus.
Alături de liderul social-democraților doljeni s-au mai aflat președintele executiv al PSD Dolj, deputatul Ion Călin, președinta Organizației de Femei a PSD Dolj, Lavinia Craioveanu, totodată candidat al PSD pentru funcția de consilier județean, precum și Alexandra Presură, președinta organizației TSD Dolj, Mihaela Popescu, Carmen Velișcu și Fănel Văduva, aflați, de asemenea, pe lista PSD pentru CJ Dolj.
„Venim cu un mesaj de susținere fermă pentru candidații PSD la primăriile din județ și dovada cea mai bună este faptul că astăzi am fost prezenți, într-o echipă de o asemenea anvergură, pentru a le fi alături lui Săndică Osiac, la Seaca de Pădure, lui Constantin Ghencioiu, la Mîrșani, lui Cornel Sgură, la Dobrotești, lui Ion Dinu, la Amărăștii de Jos, și lui Valentin Roșiu, la Amărăștii de Sus.
Mă bucur că, în fiecare dintre localitățile în care am fost prezenți astăzi, am găsit atitudine pozitivă, bună mobilizare pentru alegerile din 5 iunie, oameni convinși de reușita noastră și, poate mai mult decât orice, echipe bine închegate, în jurul candidaților social-democrați.
În același timp, venim și cu un îndemn către toți membrii și susținătorii PSD, pe care îi rugăm să acorde votul lor nu doar primarului propus de noi, ci și echipelor formate pentru consiliile locale și Consiliul Județean Dolj. Conlucrarea este cheia, dacă ne dorim dezvoltarea localităților și a județului, în ansamblu, și de aceea avem nevoie pe toată linia de oameni care știu să își dea mâna și să urmărească interesele comunității.
Am convingerea că astăzi ne-am aflat alături nu doar de candidații PSD, ci chiar de viitorii primari ai comunelor, așa cum o va arăta votul din 5 iunie“, a declarat președintele PSD Dolj, deputatul Claudiu Manda.
La rândul său, președintele executiv al organizației județene a PSD, deputatul Ion Călin, a afirmat: „Ne aflăm în apropierea unui moment deosebit de important, atât pentru județul Dolj, cât și pentru întreaga țară. Cred că pentru oricine este evidentă diferența majoră între o guvernare reușită, așa cum a fost cea a Cabinetului Victor Ponta, și eșecul actualului executiv de tehnocrați.
Începem acum un parcurs care se va continua, în toamnă, prin desemnarea noului Parlament și, apoi, prin formarea noului Guvern, un moment în care PSD poate și trebuie să reașeze România pe direcția corectă. Este un drum pe care suntem datori să facem un prim pas hotărâtor, prin câștigarea alegerilor locale din 5 iunie, pentru a începe să construim de la acest succes.
Trăim satisfacția că am găsit atitudinea de învingător în toate localitățile pe care le-am parcurs în această după-amiază, atât la candidații PSD, cât și la echipele de susținători din Seaca de Pădure, din Mîrșani, din Dobrotești, din Amărăștii de Jos și Amărăștii de Sus.“
Republica TV Pentru că ne interesează!
