DIICOT cere urmarirea penala a fostilor ministri Tănăsescu Claudiu Mihai, Popescu Ioan Dan, Vlădescu Sebastian şi Pogea Gheorghe.
Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a transmis recent Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referatul din care au rezultat date şi indicii cu privire la săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat.
Conform b1.ro, “în perioada septembrie-octombrie 2003, ministrul Finanţelor Publice, Tănăsescu Claudiu Mihai şi ministrul Economiei şi Comerţului, Popescu Ioan Dan şi-au exercitat cu rea credinţă atribuţiile de serviciu, în urma unei înţelegeri cu Patriciu Dan Costache, George Philip Stephenson şi Nicolcioiu Alexandru, în sensul iniţierii şi promovării OUG 118/2003 prin care datoriile bugetare restante ale S.C.Rompetrol Rafinare S.A. la data de 30.09.2003 în cuantum de aproximativ 603.000.000 USD au fost convertite în obligaţiuni subscrise de către Ministerul Finanţelor Publice”.
De asemenea, în referatul procurorilor se mai arată că “urmare a activităţii infracţionale derulate de către cei doi, la data de 24.10.2003, în şedinţa de guvern a fost adoptată OUG 118/2003 cu nerespectarea dispoziţiilor HG 555/2001 şi a Legii 24/2000, nefiind respectate niciuna dintre etapele obligatorii prevăzute în cele două acte normative. În acest sens, de menţionat faptul că nota de fundamentare a OUG 118/2003 a fost prezentată pentru avizare Ministerului Justiţiei la data de 27.10.2003, conţinutul acesteia fiind însă diferit de conţinutul notei de fundamentare ce a stat la mapa actului normative”.
“Totodată, în ceea ce îl priveşte pe Popescu Ioan Dan, acesta a continuat să sprijine grupul infracţional organizat iniţiat de către Patriciu Dan Costache şi după încetarea calităţii de ministru depunând mărturie în cauza arbitrală a ARB/06/03, pendinte în faţa Centrului Internaţional de Reglementare a Disputelor Relative la Investiţii (ICSID), în favoarea Rompetrol Group, declaraţie în care a făcut afirmaţii neadevărate.
Republica TV Pentru că ne interesează!