Ultimele știri
Acasă / Economic / Se prevede o NOUĂ CRIZĂ? Manea (BCR): În momentul acesta, România crește PESTE potențial

Se prevede o NOUĂ CRIZĂ? Manea (BCR): În momentul acesta, România crește PESTE potențial

Creșterea economică înregistrată de România este una peste potențial, acesta fiind calculat la 2,5% – 2,6%, în condițiile în care PIB-ul se majorează cu 3,5% – 3,6%, a afirmat Sergiu Manea, CEO al BCR, în cadrul unei conferințe de specialitate, potrivit Agerpres.


“În momentul acesta, România crește peste potențial. Potențialul calculat este 2,5% – 2,6%, iar România crește cu 3,5% – 3,6%. Dacă compari creșterea României foarte bună, nemaipomenit, extraordinar și sunt foarte bucuros că ea există, cu tipul de creștere din Cehia și Suedia, la nivel calitativ, într-adevăr începem să avem o problemă pentru că avansul peste potențial se cheamă bubble”, a spus Sergiu Manea.

De asemenea, acesta a mai declarat că lipsa infrastructurii de transport și lipsa unei forțe de muncă mediu calificate au devenit principalul impediment pentru atractivitatea României față de investitorii străini existenți sau potențiali.

Despre admin

V-ar mai putea interesa

La Bruxelles, Oltenia își negociază viitorul european și fondurile pentru exercițiul 2028-2034

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.