CRISTIAN SIMA DESPRE CRIZA CARE AMENINȚĂ UE. Europa şi Euro, de la logodnă la partaj. BROKERUL DE VREME REA face o analiză sumbră

Articole asemănătoare

Luca Niculescu a depus lista guvernului: Executiv mixt cu miniștri PSD și independenți pentru a scoate țara din criză

3 zile în urmă

Luca Niculescu, premierul desemnat: “Este momentul să construim”

2 săptămâni în urmă

Pentagonul creează un „NATO cu mai multe viteze”: România și puteri nucleare europene, excluse de la negocierile secrete privind viitorul Alianței

2 săptămâni în urmă

Cristian Sima celebrul broker român, a fost unul din puținii specialiști care au pariat pe ieșirea Marii Britanii din UE. A avut dreptate și de data asta. Începând de azi Evenimentul Zilei va publica un serial dedicat crizei care amenință bătrânul continent.

Părăsind intempestiv, pe 24 iunie, acordul matrimonial, Marea Britanie le-a trimis lui François şi Angela un răvaş ascuns într-o sticlă de şampanie. „Dragă Angela, dragă François, Am venit să vă spun că nu rămân şi nici nu voi reveni… Dincolo de remuşcări şi de regrete, încercai să mă iertaţi că nu pot fi ceea ce vă doreaţi.”

Marea Britanie

Părăsind intempestiv, pe 24 iunie, acordul matrimonial, Marea Britanie le-a trimis lui François şi Angela un răvaş ascuns într-o sticlă de şampanie.

„Chère Angela, Cher François,
Je suis venue vous dire que je ne reste pas, que je ne reviendrai pas…  Par-delà les remords et les regrets, essayez de me pardonner de ne pas pouvoir être celle que vous souhaitiez.
La Grande Bretagne, 24 juin 2016”
Traducere:
„Dragă Angela, dragă François,

Am venit să vă spun că nu rămân şi nici nu voi reveni… Dincolo de remuşcări şi de regrete, încercai să mă iertaţi că nu pot fi ceea ce vă doreaţi.

Marea Britanie
În dimineaţa zilei sus-amintite, cei 27 de corifei europeni rămaşi au citit acest mesaj printre picăturile amare de şampanie trezită. Amestecul de dragoste şi teamă ce se degajă din epistola britanică a fost ignorat cu bună ştiinţă pentru a nu periclita euforia desuetă a „reîntregirii familiei europene”. Reconcilierea era atât de importantă, încât nimeni nu avea chef să rememoreze episoadele năbădăioasei poveşti de dragoste europene şi cu atât mai puţin să încerce să descifreze avatarurile unei legături imposibile, bazate pe tot felul de interese meschine şi mercantile, dar niciodată pe încredere şi respect.

PARTEA I. LOGODNA
Povestea de dragoste înfiripată cu ani în urmă se consfinţea pe 7 februarie 1992, la Maastricht, prin semnarea Tratatului Uniunii Economice, Politice și Monetare Europene.

În 1992, piaţa monetară era în fierbere. Germanii ţineau dobânzile foarte sus pentru a-şi sprijini moneda după unificarea 1-1 cu marca est-germană, într-un pariu al cancelarului Kohl, considerat de toţi economiştii vremii un pariu sinucigaş. Regulile după care se făceau schimburile valutare în Europa constituiau aşa-numitul Şarpe Monetar sau ERM (European Exchange Rate Mechanism). Şarpele Monetar presupunea un schimb valutar stabil între orice monedă a Comunităţii Europene şi ECU (strămoşul monedei euro), cu o limitată posibilitate de oscilaţie de +/- 2.25%.

Chiar şi atunci, lira italiană putea oscila mai mult decât celelalte monede, şi anume cu +/- 6%. În cazul în care aceste limite erau atinse, guvernul ţării neascultătoare trebuia să intervină cumpărând moneda proprie sau ridicând rata dobânzii de referinţă. Dacă nici atunci nu se reuşea reintrarea între limitele fixate de Şarpele Monetar, guvernul era obligat să devalorizeze moneda naţională cu încă un prag, deci cu încă 4.5%, respectiv cu 12% în cazul Italiei.

PRĂBUȘIREA STERLINEI
Pe 16 septembrie 1992, zi cunoscută ca Black Wednesday, guvernul britanic condus de John Major cedează în faţa speculatorilor după mai mult de cinci luni de luptă, ieşind din Şarpele Monetar şi lăsând sterlina să cadă liber. În acel moment, dobânzile pe sterlină atinseseră pragul inimaginabil de 15% şi Marea Britanie intra într-o profundă recesiune. Se pare că în războiul de susţinere a sterlinei BOE (Banca Angliei) a ars peste 27 de miliarde. Iniţial, britanicii refuzaseră să adere la acest sistem, dar în 1990, împinşi de la spate de acelaşi John Major, pe atunci Ministru de Finanţe în Guvernul Thatcher, s-au lăsat hipnotizaţi de cobra europeană. Tot în septembrie 1992, ca urmare a atacurilor speculative lira italiană se devalorizează de la 750 Lit/DM la 1.000 Lit/DM în mai puţin de o lună. Banca d’Italia luptă mult mai dârz decât britanicii şi împrumută masiv, peste 48 miliarde DM, pentru a cumpăra lire şi a menţine cursul. Din păcate, pierde şi ea războiul, iar Guvernul italian se trezeşte cu o datorie enormă în mărci, la dobânzi uriaşe, faţă de statul german. Poate şi datorită acestui împrumut Helmuth Kohl câştigă pariul unificării monetare cu marca est-germană fără a crea inflaţia ce părea la un moment dat inevitabilă.

GEORGE SOROS, DEVINE SPECULATORUL NR1.
Din speculaţiile anului 1992, George Soros iese învingător atât contra sterlinei, cât şi contra lirei italiene, victorie care îi aduce consacrarea în rândul speculatorilor financiari. Soros câştigă peste 1 miliard din lupta cu sterlina şi e nevoit să facă faţă unui proces în Italia, care însă nu reușește decât să-i sporească prestigiul. Cele două crize duc la moartea Şarpelui Monetar. VEZI mai mult pe EVZ.ro