Ultimele știri
Acasă / Externe / Brigada multinaţională NATO va funcţiona la Craiova

Brigada multinaţională NATO va funcţiona la Craiova

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, aseară, la finalul şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), că brigada multinaţională convenită la summit-ul NATO de la Varşovia va funcţiona la Craiova, având la bază Brigada 2 Infanterie Rovine, informează Agerpres.


brigada

„Brigada multinațională am tratat-o separat pe ordinea de zi (a CSAT – n.r.), fiindcă aici trebuie luate decizii care se validează separat în CSAT. Pot să vă anunț, în premieră, că s-au făcut pași foarte importanți pentru punerea în practică a acestei decizii, mai exact MApN a decis care unitate din România se va constitui în această brigadă multinațională. Este vorba de Brigada 2 Infanterie «Rovine», care va prelua rolul de brigadă multinațională. Această brigadă își are sediul în Craiova și acolo va funcționa și brigada multinațională“, a spus șeful statului.

Preşedintele a adăugat că în 2017 ar urma să fie anunţată capacitatea iniţială a acestei brigăzi, iar „în varianta cea mai optimistă“, în 2018 brigada va fi funcţională.

Iohannis a mai spus că s-au făcut paşi importanţi în ceea ce priveşte punerea în practică a deciziilor NATO de la Varşovia. El a precizat că grupul de lucru constituit pentru punerea în aplicare a acestor măsuri, la nivel naţional, a prezentat întregul plan de acţiune, care însă nu este „comunicabil“.

Întrebat ce state vor mai participa la brigadă, în afară de Bulgaria şi Polonia, preşedintele a spus că nu poate dezvălui acum cu cine se mai negociază.

Despre Maria Staicu

Maria Staicu este redactor sef al site-ului web Republica TV si prezentator/realizator al emisiunilor "Dublu Impact - Discutii libere cu Maria Staicu"; "Oameni care inspiră comunitatea". Sub fosta semnătură Maria (Irma) Huculici a scris știri, reportaje și investigații pentru Libertatea, Adevărul, Evenimentul Zilei, Editie Specială, Click!, Balkan Investigative Reporting Network (BIRN) - reteaua Europa de Sud și de Est. A prezentat si realizat mai multe emisiuni de televiziune. A colaborat cu HotNews, Forbes, 3 TV Oltenia, B1 TV, Realitatea TV, Oltenia TV. Este detinătoarea Premiului pentru cel mai bun jurnalist al anului 2010. În prezent continuă cu proiecte freelance în jurnalism.

V-ar mai putea interesa

Ursula von der Leyen prezintă starea Uniunii Europene pe 16 septembrie. Care sunt marile teme de pe agenda Parlamentului European

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va susține miercuri, 16 septembrie 2026, tradiționalul discurs …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.