Ultimele știri
Acasă / Politica / VIDEO Liderul liberalilor doljeni, Ștefan Stoica: Îi solicităm domnului Prioteasa ca, alături de Consiliul Județean Cluj și cel din Iași, să constituie Alianța Sănătății!

VIDEO Liderul liberalilor doljeni, Ștefan Stoica: Îi solicităm domnului Prioteasa ca, alături de Consiliul Județean Cluj și cel din Iași, să constituie Alianța Sănătății!

Vineri, 14 decembrie, la sediul PNL Dolj, a avut loc o conferință de presă susținută de Ștefan Stoica, președintele filialei, Ionuț Stroe – deputat, Flavius Sirop – liderul consilierilor municipali PNL Craiova și Laurențiu Ivanovici – consilier județean și președinte al Comisiei de Sănătate Dolj.


“Situația Spitalului Regional Craiova arată cel mai bine incompetența actualului guvern, care nu este în stare să acceseze banii europeni”, a acuzat președintele PNL Dolj, Ștefan Stoica. Liderul liberalilor doljeni a spus că o soluție este ca fondurile să poată fi accesate de Consiliul Județean Dolj direct de la Bruxelles. ”Îi solicităm domnului Prioteasa ca, alături de Consiliul Județean Cluj și cel din Iași, să constituie Alianța Sănătății. Este un pas care trebuie făcut pentru sănătatea oamenilor. Domnul Prioteasa trebuie să treacă peste faptul că este membru de partid și să privească acest demers ca fiind unul pentru sănătatea doljenilor” a indemnat Ștefan Stoica. Pentru a sensibiliza opinia publică în legătură cu această situație, liderii liberali doljeni au demarat o campanie de strângere de semnături pentru a arăta că subiectul este unul de interes pentru publicul larg.

Laurențiu Ivanovici, președintele Comisiei de Sănătate a PNL Dolj a precizat: ”Nu este nici un proiect al PSD sau al PNL, ci al regiunii. Este un spital inclus în strategia de dezvoltare a județului pe perioada 2014-2020. Actualul Spital Județean nu face față, deoarece aici vin pacienți din toată Oltenia. De aceea îi cerem președintelui Consiliului Județean să înceapă demersurile pentru a obține această instituție fondurile necesare”. Ivanovici a mai spus că PNL a continuat organizarea de campanii de donare de sânge, spre exemplu la Celaru fiind prezenți peste 50 de oameni. ”Ne dorim să continuăm această campanie și facem un apel la cetățeni să doneze. Am propus Consiliului Județean Dolj și instituțiilor să se ralieze acestei acțiuni, dar deocamdată nimeni nu a făcut-o.”

Publicată de Republica TV pe Vineri, 14 decembrie 2018

Ștefan Stoica, președintele PNL Dolj, a mai afirmat că, și în Consiliul Local Craiova, liberalii au de luptat cu decizii aberante ale majorității PSD-ALDE. ”Colegii mei din Consiliul Local Craiova au avut de luptat cu deciziile primăriei de a taxa apa de ploaie pentru persoane fizice. Sunt cetățeni care nu au canalizare, dar ei sunt nevoiți să plătească apa de ploaie. De aceea, noi liberalii, am luat decizia de a depune la primărie inițiativa ca plata apei pluviale să fie suportată de la bugetul local, cu atât mai mult cu cât parlamentarii PNL au adus un amendament la lege care permite autorităților locale să facă acest lucru” a spus Ștefan Stoica.

Acest lucru a fost întărit și de consilierul local Flavius Sirop: ”Frizăm absurdul cu această taxă pe apă pluvială. Sunt craioveni care nu au canalizare, dar plătesc. De fapt se dorește doar creșterea cifrei de afaceri a Companiei de Apă, pentru a le crește bonificația membrilor din Consiliul de Administrație al companiei.”

Publicată de Republica TV pe Vineri, 14 decembrie 2018

În cadrul aceleași conferințe de presă, deputatul liberal Ionuț Stroe s-a referit la o lege aflată acum în dezbaterea Camerei Deputaților. ”Pe agenda Camerei Deputaților se află o lege din 2012, care modifică legea serviciului public de termoficare. Această lege transformă cetățenii în prizonierii unui sistem centralizat de furnizare a energiei termice. Legea va permite o singură soluție tehnică pentru o Zonă Unitară de Încălzire. Aceeași lege face ilegală debranșarea de la sistemul public de termoficare. În vara acestui an, legea a fost votată, apoi a ajuns pe masa președintelui Iohannis care a refuzat-o, trimitând-o înapoi în Parlament, tocmai din acest motiv . Acum se află în plenul Camerei Deputaților pentru votul final. Dacă va trece, noi, parlamentarii PNL, o vom ataca la Curtea Constituțională pentru că încalcă dreptul la proprietate. De asemenea legea încalcă articolul care prevede că în România economia este una de piață a liberei concurențe.”

Publicată de Republica TV pe Vineri, 14 decembrie 2018

In alta ordine de idei, Ștefan Stoica a vorbit si despre proiectul PNL Dolj prin care se va solicita Primăriei Craiova inițializarea demersurilor pentru preluarea blocului S200 de către municipalitate.

”Clădirea Palace și sediul central al Primăriei vor intra în reabilitare și sper ca domnul Genoiu să nu închirieze cine știe ce spații. Putem face din blocul S200 un Palat Administrativ, unde să fie aduse toate regiile și instituțiile din subordinea Primăriei. Aici va putea funcționa și un ghișeu unic, astfel încât oamenii să nu mai fie nevoiți să alerge în tot orașul pentru aprobări și plăți,” a concluzionat Ștefan Stoica.

 

Despre Maria Staicu

Maria Staicu este redactor sef al site-ului web Republica TV si prezentator/realizator al emisiunilor "Dublu Impact - Discutii libere cu Maria Staicu"; "Oameni care inspiră comunitatea". Sub fosta semnătură Maria (Irma) Huculici a scris știri, reportaje și investigații pentru Libertatea, Adevărul, Evenimentul Zilei, Editie Specială, Click!, Balkan Investigative Reporting Network (BIRN) - reteaua Europa de Sud și de Est. A prezentat si realizat mai multe emisiuni de televiziune. A colaborat cu HotNews, Forbes, 3 TV Oltenia, B1 TV, Realitatea TV, Oltenia TV. Este detinătoarea Premiului pentru cel mai bun jurnalist al anului 2010. În prezent continuă cu proiecte freelance în jurnalism.

V-ar mai putea interesa

Luca Niculescu, premierul desemnat: “Este momentul să construim”

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat oficial luni, 5 octombrie 2026, pe diplomatul și fostul jurnalist …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.