Ultimele știri
Acasă / Justiție / INCREDIBILUL CAZ Țandarei: DOSARUL cu 160 de copii obligaţi să CERȘEASCĂ s-a PRESCRIS. 25 de ONG-uri cer Forurilor internaţionale sancţionarea României. Inspecția Judiciară s-a AUTOSESIZAT

INCREDIBILUL CAZ Țandarei: DOSARUL cu 160 de copii obligaţi să CERȘEASCĂ s-a PRESCRIS. 25 de ONG-uri cer Forurilor internaţionale sancţionarea României. Inspecția Judiciară s-a AUTOSESIZAT

Caz incredibil în JUSTIŢIE. 26 de interlopi, membrii unei rețele de crimă organizată, achitaţi în România! Unul dintre cele mai răsunătoare dosare cu trafic de minori duşi la cerşit şi furat în Marea Britanie s-a prescris după 9 ani de amânări şi 53 de termene de judecată. Traficanţii de copii din Ţăndărei sunt liberi. ONG-urile cer sancţionarea României: Criminalitatea organizată câștigă intrucât sistemul de justiție din România permite ca o rețea de traficanți de persoane să scape.


Comisia Europeană şi guvernul britanic au finanţat “Operaţiunea Golf” cu 1 milion de lire sterline, în urma căreia în aprilie 2010, a fost dezmembrată o reţea de traficanţi de carne vie responsabilă cu aducerea la cerşit şi furat a peste 160 de copii din familiile romilor săraci din România.

Ofițerul de poliție care a coordonat operațiunea „Țăndărei” în UK: „E o perioadă tristă pentru Justiția din România” 

Copiii români exploatați în Anglia au fost protejați de poliția britanică, dar mai apoi au fost expuși de procurorii DIICOT, pe portalul de internet al Justiției din România, și transformați din victime în martori! De frică, 140 de copii și-au schimbat declarațiile.

Polițistul britanic care a coordonat cazul adresează, prin intermediul ziarului Libertatea (vezi VIDEO), o scrisoare către publicul din țara noastră. Inspectorul Bernie Gravett a oferit românilor imagini care arată cum erau exploatați copiii romi pe străzile din Anglia, cum erau ținuți în condiții mizerabile. Toate aceste probe nu au fost folosite de către justiția noastră!

Nici probele strânse de poliţiştii britanici, nici zecile de copii recuperaţi de pe străzile Londrei, nici limuzinele sau palatele din Ţăndărei pentru ridicarea cărora nu pot justifica provenienţa banilor, nici măcar pistoalele mitralieră AK-47 găsite la percheziţii nu au convins magistraţii români să finalizeze procesul care s-a încheiat pe 12 februarie 2019, odată cu… prescrierea faptelor. Toate bunurile confiscate trebuie înapoiate traficanţilor din 2010, redeveniţi oameni cinstiţi în 2019, relatează si gandul.info.

Inspecţia Judiciară promite o anchetă la Tribunalul Harghita, unde judecătorii au amânat de 53 de ori judecarea unui dosar, astfel încât – după 9 ani de tergiversări – faptele s-au prescris.

ONG-urile cer sancţionarea României

Un grup de 25 de ONG-uri care luptă împotriva corupției și crimei organizate, acționează împreună pentru a aduce în atenția comunității internaționale cazul Țandarei privind traficul de minori. Vă prezentăm petiția de mai jos, trimisa astăzi (19 februarie 2018) următorilor actori carora le solicitam să facă România responsabila pentru obligațiile care îi revin în temeiul convențiilor internaționale împotriva crimei organizate și a traficului de persoane:

1. COMISIA EUROPEANĂ
Către: Dl. Jean-Claude Juncker, Președintele Comisiei Europene CC: Vicepreședintele Frans Timmermans; Comisarii: Věra Jourová, Julian King și Dimitris Avramopoulos
2. PARLAMENTUL EUROPEAN
Către: Dl. Antonio Tajani, Președintele Parlamentului European
CC: Presedintele Subcomisiei pentru drepturile omului – Pier Antonio Panzeri; Vicepresedintele Subcomisiei pentru drepturile omului – Cristian Dan Preda; Presedintele Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne – Claude Moraes; Vicepresedintele Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne – Judith Sargentini; Parlamentari – Raymond Finch; Monica Macovei; Traian Ungureanu; Tim Aker; Presedintele Comisiei pentru afaceri juridice – Pavel Svoboda; Parlamentari: Mary Honeyball; Sajjad Karim; Amjad Bashir; Wajid Khan; David Martin; Damian Drăghici
3. PARLAMENTUL BRITANIC
Catre: Baronesa Butler-Sloss și dl. Vernon Coaker, co-președinți ai Grupului Parlamentar Britanic compus din reprezentații tuturor partidelor pentru Combaterea Traficului de Persoane si a Sclaviei Moderne
CC: Anthony Steen, fost membru al Parlamentului Britanic si președintele Fundației Human Trafficking
Către: Președintele Comisiei pentru justiție, parlamentarul Bob Neill
Către: Președintele Comisiei mixte pentru drepturile omului, parlamentarul Rt Hon Harriet Harman
4. CONSILIUL EUROPEI
Către: Dna. Dunja Mijatović, Comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei
Către: Dl. Ryszard Piotrowicz, Președintele GRETA
5. OSCE
Către: Dna. Madina Jarbussynova, Reprezentant Special al OSCE, Coordonator pentru Combaterea Traficului de Persoane
6. UNHCHR
Către: Dna. Michelle Bachelet Jeria, Înaltul Comisar al Organizației Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului
7. UNODC Către: Dl. Yury Fedotov, Directorul Executiv al Oficiului Națiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate
8. RAPORTORI SPECIALI ONU
Către: Dl. Philip ALSTON, Raportorul Special al Națiunilor Unite privind sărăcia extremă și drepturile omului
Către: Dna. Urmila BHOOLA, Raportorul Special al Națiunilor Unite privind formele contemporane de sclavie
Către: Dna Maria Grazia GIAMMARINARO, Raportor special al Organizației Națiunilor Unite privind traficul de persoane, în special femeile și copiii
9. VATICAN
Catre: E.S. Papa Francis
CC: E.S. Msgr. Marcelo Sánchez SORONDO, Cancelarul Academiei Pontificale de Științe și Academiei Pontificale de științe sociale
10. INTERPOL Către: Dl. Jürgen Stock, Secretarul General al INTERPOL
11. EUROPOL Către: Dna Catherine De Bolle, Directorul Executiv al EUROPOL

Apel la actiune 
Catre: Jean-Claude Juncker, Presedintele Comisiei Europene
CC: Vice-Presedintele Frans Timmermans; Comisarii: Věra Jourová, Julian King si Dimitris Avramopoulos
 
Subiect: Membrii rețelei de crima organizata, achitati în România! Criminalitatea organizată câștigă intrucât sistemul de justiție din România permite ca o rețea de traficanți de persoane să scape.

    TRAFICUL DE PERSOANE, ÎN CREȘTERE ÎN ROMÂNIA
Atunci când justiția pentru cei vulnerabili moare, societatea civilă trebuie să susțină instituțiile legale democratice!
Situația actuală a traficului de persoane și a crimei organizate în România amenință cetățenii și drepturile fundamentale ale acestora. Zeci de mii de români sunt torturați și exploatați în întreaga lume cu complicitatea autorităților române. Sistemul de justiție penală înființat pentru a lupta împotriva rețelelor transnaționale de crimă organizată pare să fie pe punctul de a se prăbuși în România.

În data de 12 februarie 2019 – după aproximativ 9 ani de judecată, cu 53 de ședințe de judecată în care nu a fost audiată niciuna dintre părțile implicate în proces, deoarece instanța a amânat 52 dintre ele și într-una decis să modifice măsurile dispuse împotriva infractorilor de la arest la control judiciar pentru doar 60 de zile – instanța a decis să achite cei 26 de infractori (care au condus rețeaua) care au fost urmăriți penal în România și să ridice măsura sechestrului asiguratoriu aplicabil bunurilor lor. Procurorul poate ataca hotărârea judecătorească în termen de 10 zile (înainte de 22 februarie 2019).

Acest caz a fost primul caz ce a implicat o echipă comună de anchetă UE privind traficul de persoane împotriva uneia dintre cele mai violente rețele criminale europene care a acționat în multe țări ale UE, și etichetată de Europol drept “unul dintre cele mai mari inele de trafic de persoane din Europa”. Acesta echipa a fost finanțată de Comisia Europeană și guvernele naționale cu multe milioane de euro. Ancheta a condus la o modificare a legislației UE și la adoptarea Directivei 36/2011. În cadrul anchetei transnaționale, 1087 de copii au fost identificați ca fiind exploatați în afara României. Autoritățile britanice au estimat că pentru fiecare copil exploatat profitul rețelei era de 160.000 lire sterline / an. Victimele identificate în Marea Britanie au fost exploatate timp de cel puțin 2 ani, cea mai cea mai mică victimă fiind în vârstă de doar câteva luni. Pe baza acestor fapte și a multor alte cazuri similare care nu sunt gestionate corespunzător de autoritățile române, Având în vedere obligațiile României în temeiul convențiilor internaționale din care face parte, Privind competențele organismelor internaționale și naționale responsabile de cooperarea transnațională împotriva crimei organizate, Noi credem că MOMENTUL DE A ACȚIONA ÎMPREUNĂ ESTE ACUM!

Prin urmare, noi, subsemnatele ONG-uri,  îndemnăm Comisia Europeană să facă România responsabiliă pentru obligațiile care îi revin în temeiul Acordului de aderare la UE care prevede:

“Capitolul 24: Justiție și afaceri interne (punctul 7) – elaborarea și punerea în aplicare a unei strategii multianuale coerente împotriva criminalității, inclusiv măsuri concrete de reducere a statutului de țară de origine, tranzit și destinație pentru victimele traficului de persoane și furnizarea anuala de statistici fiabile cu privire la modul în care este controlat acest fenomen criminal.”

Link-uri relevante:
1. Videoclipul Al Jazeera despre caz (septembrie 2010):https://www.youtube.com/watch?v=cLJ7BHCTD80
https://www.youtube.com/watch?v=wE3T_d3IsfY
2. Televiziunea Romana TVR1 (descriere video scurtă a cazului în limba română, 2019): http://stiri.tvr.ro/proces-incheiat-dupa-9-ani–niciun-vinovat–inculpa–ii-din-dosarul—andarei–judeca–i-pentru-trafic-de-minori-in-marea-britanie–au-fost-achita–i-de-o-instan–a-din-romania_841863_video.html#view
3. Site-ul oficial al Procuraturii (depunerea dosarului în instanță, 29 iulie 2010) –https://www.diicot.ro/mass-media/301-comunicat-de-presa-29072010-364
4. Site-ul oficial al Curții (restituirea cauzei procurorului pentru restabilirea rechizitoriului, 3 ianuarie 2013) –http://portal.just.ro/43/Lists/Jurisprudenta/DispForm.aspx?ID=1017&fbclid=IwAR3BzGxiVzjuN2O-7PkMXHMz3qsf0LaFgjuPyx5aLQsFFA8YdTIK3cIZV5A
5. Site-ul oficial al Curții (52 audieri amânate și decizia primei instanțe, 12 februarie 2019) –http://portal.just.ro/96/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=9600000000027270&id_inst=96
6. Operațiunea GOLF (una dintre cele patru investigații, decembrie 2007- decembrie 2009)- https://ec.europa.eu/anti-trafficking/eu-projects/operation-golf-–-uk-and-romanian-joint-investigation-tackling-romanian-organised-crime_en
ONG-uri Lista semnatarilor:

  • ONG-uri din Romania
  1. Centrul European pentru Educatie si Cercetare Juridica (ECLER)
  2. Freedom House Romania (FHR)
  3. Salvati Copiii Romania
  4. Voices for Democracy and Justice (VeDem Just)
  5. Funky Citizens
  6. Syene Centre for Education
  7. Platforma Romania 100
  8. Societatea Timisoara
  9.  eLiberare
  10. Centrul de Investigatii Media
  11. Asociația Cultural-Socială Economică Christiana
  12. Reaching Out Romania
  13. Usa Deschisa
  • ONG-uri internationale
  1. Specialist Policing (JIT Superintendent Bernie Gravett), UK
  2. Cambridge Centre for Applied Research in Human Trafficking, UK
  3. Dayik Consumer Awareness International, UK
  4.  Stimulus, UK
  5. Wales Assembly of Women, UK
  6. Associazione Donne Romene in Italia (ADRI), Italy
  7. Associazione Ebano, Italy
  8. Interaction, Republic of Moldova
  9. Women’s Law Clinic, University of Ibadan, Nigeria
  10. DEHAT, India
  11. Knowledge Steez Eduhub, India
  12. Legal Aawaz, India

Despre Maria Staicu

Maria Staicu este redactor sef al site-ului web Republica TV si prezentator/realizator al emisiunilor "Dublu Impact - Discutii libere cu Maria Staicu"; "Oameni care inspiră comunitatea". Sub fosta semnătură Maria (Irma) Huculici a scris știri, reportaje și investigații pentru Libertatea, Adevărul, Evenimentul Zilei, Editie Specială, Click!, Balkan Investigative Reporting Network (BIRN) - reteaua Europa de Sud și de Est. A prezentat si realizat mai multe emisiuni de televiziune. A colaborat cu HotNews, Forbes, 3 TV Oltenia, B1 TV, Realitatea TV, Oltenia TV. Este detinătoarea Premiului pentru cel mai bun jurnalist al anului 2010. În prezent continuă cu proiecte freelance în jurnalism.

V-ar mai putea interesa

Directorul CIA, John Ratcliffe, vizită secretă de patru ore la Moscova, la bordul unui avion militar C-17

Un avion de transport militar american C-17 a aterizat în mod misterios pe aeroportul #Vnukovo …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.