Conducerea Spitalului Colţea din Capitală a demarat o anchetă internă după ce un medic, un rezident şi un pacient au fost electrocutaţi în sala de operaţii, toţi fiind în stare bună în prezent.
“Noi avem o anchetă internă pentru a vedea motivul, care sunt măsurile care trebuie luate. În mijlocul unei operaţii, un electrocauter din sala de operaşii ORL a făcut un scurtcircuit care a electrocutat doctorul, rezidentul şi pacientul. Pacientul e bine, a ieşit din operaţie, rezidentul şi doctorul sunt bine”, a spus managerul unităţii medicale, Anca Lupu.
Republica TV Pentru că ne interesează!
