După dezvăluirile apărute în public în ultima vreme, mărturisesc că este cutremurător și neobișnuit să citești și să auzi lucruri atât de triste și tragice, ce se petrec în țară.

Cum să spun?
Sunt oameni care citesc în stele, în drojdia de cafea sau în boabe de porumb, însă o așa mare mizerie umană ce se revarsă dinspre ghena de gunoi a lumii nu s-ar ivi nici în imaginația și puterea lor vizionară. Mi-e teamă să mă concentrez ca să înțeleg cum au apărut astfel de specimene umane în apropierea noastră. Sau poate am intrat noi în raza acestor nenorociri fără voia noastră. Pentru un om normal e foarte greu să înțeleagă oameni cu un statut social, profesional și intelectual remarcabil, medic și profesor universitar să folosească semenii lor, bolnavi sau sănătoși pe post de cobai pentru a testa medicamente de la producători în schimbul bolnavilor oferiți ca mită și diverse stimulente. Și mai dramatic se petrec lucrurile în cazul celor ce suferă de boli incurabile, ca diversele tipuri de CANCER, pentru care nu se asigură sau sunt sustrase fraudulos medicamentele atât de necesare în ultimele faze ale vieții. Nu trebuie uitați deasemenea copii din orfelinate și casele de copii instituționalizate care sunt abuzați, bătuți și înfometați uneori, apoi sedați pentru a nu mai deranja angajații care ar trebui să fie și părinți și familie pentru ei.
În șirul acesta de atrocități se înscriu și cazurile de scalvie modernă descoperită de presă în jud.Argeș, iar la toate câte am spus aici se adaugă înfricoșătorul caz al omului ars și ajuns în spital pentru a fi salvat din ghearele morții și apoi sfârșește mâncat de viermi și de indiferența celor în halate albe. Printre cauzele care au dus la la această situație, putem include și acțiunile unor politicieni și oameni de afaceri, care, în cârdășie și prin diverse complicități au devalizat în permanență resursele financiare ale țării constituite în mare parte din impozite și taxe plătite de oamenii cinstiți și responsabili.
Dar întrebarea mea rămâne. Ce se întâmplă? Cum de au ajuns autorii acestor fapte atât de transfigurați, mizantropi și puțin cam pe altă lume? Nu îmi este limpede cum. Cine dorește să stingă lumina și să tragă cortina în plină civilizație, la început de mileniu? Vor oare să ne convingă că a murit speranța la un viitor mai aproape de viață de realitatea absolută? Viața dintotdeauna cunoaște scene și se poate spune că e împărțită în acte, dar cortina se lasă o singură dată.
Cineva trebuie să atragă atenția celor răufăcători, așa cum spunea cândva Nichita Stănescu : “Nu mor caii când vor câinii.” Eu cred că acest cineva trebuie să fim noi, pentru că nu mai este vreme de meditație, indiferență și nepăsare, să ne amintim și să ne reactivăm dorința de schimbare, să ne amintim de cei dragi, de prietenii pe care i-am pierdut în evenimentele pe care ni le-a dat istoria recentă. Ce vreau să spun este că nu trebuie omorâtă speranța de a putea reactiva binele în lume, lucru ce se poate realiza numai asumându-ne sacrificial cristic pentru a ne extrage singuri dintr-o existență păgână. Dacă ne-am născut creștini să rămânem creștini în veci.
Toate-s vechi, din ce în ce mai vechi iar prezentul pare a fi într-o regresie totală și permanentă. Trecutul strămoșilor noștri nu impresionează dar revine ca un blestem peste neamul asta care se autodistruge cu fiecare zi prin fiecare politician “prost ales”. Figuri grotești și “tremurând”, trâmbițează în defavoarea neamului din care politicianul roman s-a extras doar pentru ca romanul, bietul roman mai credea in schimbare. S-au schimbat “bieții cerșetori de voturi” între ei și-au ieșit la suprafață alți și alți mișei.
Tremurau în campanii electorale ca niște “miei” si promiteau… nu credeau nici ei atunci ca pot sau stiu… dar “melițau” ca poate, poate… Vulgul i-a crezut. Dar… “Greşalele în politică sunt crime; căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi, se-mpiedică dezvoltarea unei ţări întregi şi se-mpiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei.” “Mizeria materială şi morală a populaţiei, destrăbălarea administraţiei, risipa banului public, cumulul, corupţia electorală, toate acestea n-au a face, la drept vorbind, cu cutări sau cutări principii de guvernamânt. Oricare ar fi guvernul şi oricare vederile sale supreme, corupţia şi malonestitatea trebuie să lipsească din viaţa publică; oricare ar fi, pe de alta parte, religia politică a unui guvern, ea nu-i dă drept de-a se servi de nulităţi venale, de oameni de nimic, pentru a guverna.“
Ca doar la greu mai vegheaza cineva la existenta noastra, ne mai ajuta. Nu trebuie sa regreti deloc faptul ca nu te-ai apucat sa vezi ieri serbarile organizate, eu am prins ceva spontan… vorba lui nea Ion, dar m-a impresionat grija ce o au pentru popor de a-l invita la fasole, e mai ieftina si parca traditionala . Pai vezi, aici e cheia – nu poți iubi libertatea fără a fi pedepsit. Tocmai am fost la un oftalmolog, m-a consultat cateva minute și nu mi-a luat bani că încă nu mi-a venit pensia. A acceptat să ma consulte pe datorie. Se pare ca starea unui ochi este putin cam proasta, nu mi-a zis totul, a zis ca vom continua cand iau pensia. Acum am luat decizia sa nu mai scriu nici sa mai citesc, o sa privesc la televizor caci este mai comod, nu?
Și eu ma intreb daca sunt capabil să depășesc toate aceste simtome de griji… sper să reușesc căci nu sunt un om slab. Ieri am facut 25 de km pe jos fara sa obosesc. Păi cum sa obosesti cand in timpul plimbarii afli ca a scazut natalitatea si brusc in chilii maicutele intra in panica si se apuca sa nasca gemeni, vezi e minunata biserica, nu sade …da semnale reale enoriasilor si ii indeamna la procreatie. Am facut o vizita si prin satele romanesti. Sunt triste si stapanite de mizerie, cainii nu mai latra, sunt grupuri, grupuri isi vad de treaba se inmultesc comunitar, cica, asa? Cocosii au refuzat demult sa cante spun ca le este teama sa nu readuca in amintirea satenilor traditiile de odinioara. Despre acest freamat de iubire de odinioara ce se nastea dupa ultimele tristeti prin satul romanesc, un regret de nimeni inteles, doar regretul de a fi pesimist. Cand existenta ta se defineste in atributul nelinistii si al fricii, faptul pur de a trai este supremul curaj, este un act eroic. Indepartarea de eros devine fatala, deoarece tot ce e in tine se concentreaza pentru mentinerea ta. Ca atare, placerile in acest eroism al existentei ar parea grave lasitati, cand toata fiinta ta nu cunoaste alta problema decat omorarea sau inlaturarea distrugerii. Zilele acestea in care vazul suplineste gandirea, cand te apropii de oameni ca de obiecte. Uite, stii, am constatat si sper sa gresesc, oamenii s-au dispersat de Dumnezeu, de cand i-au rapit atributele de persoana l-au scos fara voie din viziunea noastra, pai cui sa ne mai adresam, daca El nu este o persoana care sa ne inteleaga si sa ne raspunda!? De ce atata departare? Pai am tot meditat si mi-a adus aminte un amic bun cu care mai fac plimbari ca pe la anii 1990 a apărut un domn pe numele lui Ion care a zis ca e liber cugetător si a sfatuit intreg poporul “așa sa fiți, ca mine… păi cum putem fi ca el, ca eu am devenit un bun crestin cand mi-am dat seama ca fără revelație și fără asistenta divina nu poți ști nici cine esti nici ce este lumea, nici dacă are un sens sau nu, nici dacă eu am un sens sau nu. Nu poți sti de unul singur.
.Așadar mi-am dat seama ca făra Dumnezeu nu poți cunoaște sensul existentei umane si universale. La întrebarea dacă mi-e frica de ceva as avea un răspuns, nu stiu cat de bun sa fie dar vreau sa stii ca ma emotioneaza foarte tare fila goala si pentru asta prima mea grija este sa nu fiu pandit de demonul originalității. Vreau sa fiu original si cuviincios… pai uite dupa prima scrisoare știi doar a fost expediata electronic si au putut sa o citeasca si ei si ce crezi?… m-au certat putin, spunând de ce vorbesc impotriva lor si a trebuit sa răspund cuviincios.
Păi împotriva voastra vorbeste tot poporul, ce sa mai adaug eu? Am o legenda, dar legenda mea nu a vrut sa acopere ideea de statuie. Aceasta legenda este Petrica, cred ca ti-l amintești, despre el vom vorbi data viitoare. Îți spun ca a făcut 13 ani de închisoare pentru popor, ce spui? Pai recurs la cine era sa facă? La Dumnezeu? Dar pana atunci vreau sa ramaneti asa: frumosi si buni. Iubiti-va!
Va pretuiesc, tot eu, Gheorghe Duduiala
Ateismul, sursa noilor rataciri ale omului
Ateismul, aceasta conceptie care respinge orice religie , orice credinta sau forma de domesticism , afirmand incredere in valorile umane , a devenit elementul fundamental la indemana comunistilor pentru a ajunge la o societate umanizata . Pentru a intelege complexitatea fenomenului , trebuie sa ne intoarcem cateva secole si in mod deosebit la secolul al 18-lea , cand au aparut cele mai otravite conceptii despe bine si viata , care aveau sa duca la decaderea omului din spiritualitate si apoi din toate domeniile vietii sociale. Concret este vorba de aparitia in Europa a unor miscari ideologice si culturale, precum aparitia universului , a iluminismului si mai ales a romantismului , prin care s-a lansat idea ca omul este bun de la natura si ca doar societatea il corupe.
Daca omul este eliberat de societatea oprimatoare si iese in natura, revine automat la bunatatea lui naturala. Aceasta idee a bunatatii omului a fost preluata apoi de MARXISM , care afirma ca intr-o societate de oameni buni , celor mai buni dintre cei buni li se incredinteaza puterea absoluta pentru a-I conduce pe ceilalti.
Cat de adevarate sunt aceste teorii s-a putut vedea in anii revolutiei franceze cand oamenii care s-au eliberat au inceput apoi sa se ucida unii pe ceilalti in toti acei ani ai terorii. Viata ne-a aratat ca efectele secularizarii sau ateizarii gandirii intelectualitatii Europene , au pregatit calea si au dus la revolutiile sangeroase care au devastate continentul. Iata cum viziunea alchimistilor din evul mediu care pretindeau ca obtin orice transformare cu ajutorul “ pietrei filozofale”, propovaduitorii ateismul au crezut ca pot transforma anul religios in “animal depravat “ cum se exprima iluministul francez I.I. Rousseanu .
Dupa preluarea puterii, comunistii de la noi au trecut si ei la fapte si au gandit ca pot schimba natura umana pentru a construi o noua lume , antireligioasa si care sa functioneze pe principiul egalitatii depline. Pentru a ajunge la acest obiectiv , trebuia confiscata propietatea individuala si distrugerea a inca doua elemente: credinta in Dumnezeu si credinta intr-un suflet nemuritor , pentru ca nimeni sa nu mai spere ca mai poate evada de sub stapanirea comunista. Dar au mai distrus ceva , inteligenta , care este nu numai complicata dar este si adevarata. Pentru a realize toate obiectivele , trebuia schimbata intreaga gandire a oamenilor . Astfel, primul guvern “democratic” a impus un proces de reducere a maselor, prin care sa produca “un om nou” , cu un nou tip de gandire. Cei care au trecut prin anii aceia de groaza a “reeducarii” , isi mai aduc aminte cum puterea regimului communist a dezvoltat un sistem de observare a intregii societati prin vasta retea de securitate si de informatori. Iata cum in aproape cinci decenii, am devenit un popor ateu si nu mai dam nici un semn ca am respinge conceptia ateica care pe de o parte stinge sufletul omului in indiferenta religioasa, iar pe de alta parte cultiva si ingroasa „buruienile „ si naste mereu imbecili incurabili pe care sistemul il promoveaza ca talente ce fac din ipocrizie arta cea mai rafinata . Rasturnarea acestei triste situatii poate venii totusi de la omul gandit ca principiu activ si creator, a carui bunavointa sa permita tuturor : sfintii, geniile , talentele , idiotii si nebunii sa convietuiasca sub autoritatea unui singur stapan . Se spune ca viitorul fiecarei natii este prezentul generatiilor viitoare , sperand si noi la generatii mai spirituale si mai cuminti.
ETICA POSTCOMUNISTĂ
După 1989, trăsăturile etice ale poporului român, apar destul de clar odată cu începutul perioadei de tranziție, marcate de evenimentul “Piața Universității”. Pentru cine a uitat, este bine să facă un apel la memorie și să-și amintească cum hoarde de mineri români au venit și au bătut cu bestialitate, au schingiuit și au ucis confrați care doreau eliberarea din bezna comunismului bolșevic. După strigătele revoluționarilor se părea că acesta moare și este înmormântat alături de vechiul stăpân; dar foarte curând aveam să vedem că este viu pentru noul stăpân – “arhipăstorul” Ion Iliescu, monstru rece cu “frumoasele” lui instrucțiuni și învățături ce stau și azi la baza “noii etici” din viața socială a acestui neam de oameni.
În această epocă postdecembristă, s-au strecurat bazele unei orânduiri de castă, care, după cum vedeți și în zilele noastre, este consfințită prin legi ca în timpul Codului lui Manu din perioada Indiei străvechi. Potrivit acestor legi, ale lui Manu, în această castă dominantă a brahmanilor din orânduirea tribală, brahmanul se năștea pentru a păzi și a dispune de comori și el ocupa de drept, ereditar, locul cel mai de sus de pe pământ, ca stăpânitor al tuturor ființelor. El avea dreptul la toate, el mânca numai ce era al lui, purta ce era al lui și dăruia ce era al lui; toți ceilalți oameni existau din mila lui.
Așadar, nu este de mirare dacă domnul “nou stăpân” Iliescu, cu cunoștințele lui vaste de liber cugetător nu ne va arunca înapoi, în timp, cu câteva mii de ani, după cum constatăm că se comportă azi poporul ales al păstorului neocomunist, care merge spre nicăieri. Deși nu pare nici pe departe preocupat de ceva, actualul președinte al românilor se declară, paradoxal, nemulțumit că poporul nu a înțeles nevoia de combatere a corupției și a votat la alegeri candidați potențiali clienți ai codului penal. Oare, să fie naiv, să fie străin de noua-vechea orânduire socială? Să nu știe că românul, lipsit de păcatul ateismului comunist, nu poate trăi? În schimb, lipsit de ceea ce este sacru, azi trăiește cât se poate de liniștit, se simte ca peștele în apă.
Legat de tranziție, cineva cita din N.D.Cocea cum că în perioade de tranziție, “răul se confundă cu binele, viciul cu virtutea și idealismul cu patimile”; poate așa o fi fost cândva, căci la noi, în zilele de acum, nu este nicidecum așa; văzând cum se propagă ura, violența și prostia lumească constatăm că totul este voință necondiționată, nu limită umană. Binele, virtutea, idealismul nu se transmit ereditar. De multe ori s-a spus că deși românii sunt buni la toate, nu acționează, stau și așteaptă să le facă alții treaba. Dacă privim la evenimentele politice organizate din patru în patru ani, vedem că românii își fac treaba, ei fac treaba mare pe valorile fundamentale ale democrației și libertăților lumii civilizate. Când știi totul despre toate, precum românul, de !, stai cu o bere și un mic în față la o cârciumă și filozofezi și noaptea, ca să fi la zi. Doamne ! Doamne, ce neam de oameni am devenit !
Este trist când astfel de oameni ies în lumea ideilor și acționează, desfigurând totul, după cum spune Goethe :
“Și ce-i înalt, se face jos,
Și ce-i drept, se face stâmb,
De văd pe dos, sunt sănătos,
Numai urâtul e frumos.”
Poate asta este normalitatea și eu nu înțeleg când mă gândesc că aici, pe pământ, conform legii gravitației, toate lucrurile cad în gol după ce fac zig-zagul vieții și al morții. Dar cum istoria nu este o filă dintr-o carte, iar ciuperca monstruoasă a comunismului bolșevic s-a ivit din nou, mă întreb :“Spre ce prăpastie ne ducem ? Cine-și va asuma răspunderea de a ne scoate vreodată din ea ?”
Republica TV Pentru că ne interesează!