Senatorul PNL Mario Ovidiu Oprea cere printr-o scrisoare deschisă directorului interimar CNADNR, Cătălin Homor, dar şi premierului Dacian Cioloş, lămuriri despre stadiul investitiei la Centura de Sud a Craiovei şi termenul concret de finalizare a infrastructurii ocolitoare, atrăgând atenţia că este vorba de o lucrare pe bani europeni, cu mari probleme tehnice.
„Mâine (n.r. – 1 august) doresc să transmit directorului interimar al CNADNR o scrisoare prin care să solicit punctul de vedere al instituţiei. Doresc să îmi comunice care este stadiul demersurilor pentru reluarea procesului de achiziţie a serviciilor de supervizare, doresc să se folosească pârghiile legale de care dispunem pentru a se lua măsuri pentru chemarea în instanţă a constructorului dacă au fost încălcate clauzele contractuale. Neregulile acestea nu pot fi trecute cu vederea. Am făcut o scrisoare care îi este adresată şi primului-ministru al României, în aceeaşi calitate de reprezentant al judeţului Dolj în Senat. Îi propun domniei sale să îşi aplece atenţia asupra găsirii unei soluţii pentru finalizarea lucrărilor, pentru că este un obiectiv prioritar şi trebuie să se transforme dintr-un eşec într-o importantă realizare şi, bineînţeles, pentru a se evita returnarea fondurilor europene, lucruri de nedorit”, a declarat prim-vicepreşedintele PNL Dolj, senatorul Mario Ovidiu Oprea.
Centura ar fi nesigura traficului
Senatorul doljean a mai precizat ca, inainte ca Centura de Sud a Craiovei să fie dată în funcţiune, pe o lungime de 500 de metri, au fost descoperite crăpături care făceau nefuncţională traversarea: „CNADNR a solicitat un punct de vedere constructorului, care, la rândul său, a solicitat punct de vedere proiectantului, acesta din urmă a cerut o expertiză. Rezultatul acelei expertize nu cred este făcut cunoscut oficial până în acest moment, dar s-ar părea că a fost folosit un pământ neconform. La acest lucru s-a adăugat faptul că inginerul de şantier refuză să mai prelungească contractul şi am rămas şi fără supervizarea acestui obiectiv.”
Acest proiect valorează 12 milioane de euro, din care două treimi sunt bani europeni, potrivit senatorului doljean.
“(…) Din datele oficiale furnizate de CNADNR, înțeleg că după apariția fisurilor în șosea din cauza utilizării unui pământ neconform, constructorul a decis sistarea lucrărilor. Același constructor care înainte a lăsat un stâlp în mijlocul centurii și a turnat asfalt în jurul său. Mai mult, aceasta centură care ar asigura legătura dintre DN 6 Craiova-Caracal şi DN 65 Craiova-Pitesti nu poate fi concretizata, lucrările neputând fi continuate fără contractarea unui nou inginer de şantier. Aş dori să-mi comunicaţi care este stadiul demersurilor pentru reluarea procesului de achiziţie a serviciilor de supervizare. (…) Neregulile constatate nu pot fi trecute cu vederea, motiv pentru care doresc să cunosc poziţia CNADNR în faţa acestui prejudiciu imens”, se arata in scrisoare deschisa semnata de senatorul Oprea.
Republica TV Pentru că ne interesează!

