Batalionul 116 Sprijin Logistic “Iancu Jianu” a sărbătorit astăzi 55 de ani de înfiinţare. Cu acest prilej a avut loc o ceremonie de înmânarea Drapelului de Luptă în Piaţa Mihai Vitezul din Craiova.
La eveniment au participat autoriţăţile locale şi judeţene, dar şi locuitori ai municipiului. „ (…) Un frumos eveniment aniversar este încununat astăzi de înmânarea Drapelului de Luptă – o recunoaștere meritată a calităților care vă definesc, stimați militari. Formați un corp de veritabili profesioniști, al cărui parcurs a stat mereu sub semnul responsabilității și al bunei pregătiri. Dincolo de excelența în activitatea militară, v-ați remarcat prin solidaritate, prin deschiderea cu care v-ați oferit susținerea, în beneficiul comunității.
Vă felicit pentru tot ce ați realizat prin implicare, eforturi și numeroase sacrificii, pentru modul onorant în care continuați tradiția bogată, de peste o jumătate de secol, a unității dumneavoastră. Totodată, îi încredințez de întreaga noastră apreciere pe toți cei care au asigurat și asigură comanda Batalionului.
La ceas aniversar, în calitate de președinte al Consiliului Județean Dolj, vă rog să primiți expresia deplinei noastre prețuiri și considerații, alături de sincere urări de sănătate, împliniri, putere de muncă și succes, pentru a vă duce la bun sfârșit fiecare misiune încredințată. La mulți ani!“, a transmis preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.
La randul sau, prefectul judeţului Dolj, Nicolae Sorin Răducan, a declarat: “Cu acest prilej aducem un omagiu devotamentului şi disponibilităţii tuturor celor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Batalionului 116 Sprijin Logistic “Iancu Jianu”, dar şi a celor care, în aceste 5 decenii şi jumătate au contribuit la câştigarea renumelui de care se bucură astăzi această unitate.
Aveţi toate motivele să fiţi mândri de rezultatele obţinute de-a lungul timpului în care v-aţi făcut datoria faţă de ţară şi faţă de semeni. Şi aici doresc să amintesc atât participarea dumneavoastră în numeroase misiuni în Irak şi Afganistan, dar mai ales implicarea pe care aţi avut-o în timpul inundaţiilor care au avut loc în sudul judeţului Dolj în anul 2006, atunci când aţi depus tot efortul pentru a transporta materiale şi alimente pentru sinistraţi. Astăzi putem afirma cu mândrie că, prin realizările sale şi prin calitatea oamenilor săi, Batalionul 116 Sprijin Logistic “Iancu Jianu” face cinste Garnizoanei Craiova. (…) La ceas aniversar, în numele Instituţiei Prefectului Judeţului Dolj, dar şi al meu personal, doresc să vă mulţumesc pentru modul ireproşabil în care vă faceţi datoria. Vă urez succes în îndeplinirea nobilei dumneavoastră misiuni! La mulţi ani, bravi militari!”
Republica TV Pentru că ne interesează!


